De ce asteroizii sunt aproape imposibil de distrus, contrar eforturilor NASA

De ce asteroizii sunt aproape imposibil de distrus, contrar eforturilor NASA
12:59 28.09.2019

În cazul în care un asteroid va lovi Pământul, cercetătorii vor să știe cât de greu ar fi de distrus un astfel de obiect cosmic. În acest sens, au realizat un studiu care arată că asteroizii sunt mai greu de distrus decât se credea inițial.

Până acum oamenii de știință credeau că un obiect mai mare este mult mai ușor de spart, decât unul de dimensiuni reduse. Asta pentru că obiectele mai mari tind să aibă mai multe imperfecțiuni. Însă, se pare că s-au înșelat.

Oamenii de știință de la Johns Hopkins University, vin cu argumente care atestă faptul că asteroizii sunt mai puternici decât se credea și necesită mai multă energie pentru a putea fi complet sfărâmați.

Anii 2000 i-au făcut pe specialiștii să se gândească și la asta

Pentru a demonstra acest lucru, cercetătorii au recreat același experiment care a fost realizat de o echipă de specialiști la începutul anilor 2000. Mai exact, aceștia au introdus factori diverși, precum masă, temperatură sau nivel de fragilitate al unui material. Apoi, a simulat un asteroid cu un diametru de aproximativ un kilometru și l-au proiectat pentru a se ciocni direct cu un altul, un asteroid-țintă cu diametrul de 25 de kilometri. Rezultatele au sugerat că impactul ar distruge complet asteroidul-țintă.

Însă, noul studiu a ajuns la o altă concluzie pe baza aceluiași experiment. Trebuie precizat că de această dată, specialiștii au folosit un sistem computerizat updatat. Astfel, aceștia au descoperit că un asteroid nu s-ar destrăma la fel de drastic precum observaseră inițial. După încercarea de distrugere a asteroidului, gravitația ar fi suficient de puternică pentru a atrage înapoi fragmentele desprinse. Astfel, roca ar deveni din nou completă.

„Dacă există un asteroid care se îndreaptă spre Pământ, ar fi mai bine să îl spargem în bucățele sau să-l deviem în altă direcție? Și, în acest caz, câtă forță ar trebui folosită pentru a-l lovi fără să îl distrugem? Acestea sunt întrebări pe care încercăm să le luăm în considerare”, a declarat Charles El Mir, autor principal al lucrării.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: