Dacia Logan care întrece și un BMW: ce nebunie de mașină e pe șosele

Dacia Logan care întrece și un BMW: ce nebunie de mașină e pe șosele
10:58 23.07.2019

Oricât ți-ar plăcea Dacia, trebuie să recunoști că performanța modelelor sale e limitată. Limitată de preț, în mare parte. Așa că e admirabil să vezi cum pasiunea unora pentru mașini le face niște monștri ai șoselelor. Așa e cazul și cu o Dacia Logan care poate să se ia la întrecere cu orice mașină nemțească și nu numai.

Acest Logan e alb. Și aici se termină orice asemănare cu oricare alt Logan vândut sub marca Dacia sau sub marca Renault. Din exterior, îți dai seama de cam ce e capabilă mașina. Și, ei bine, ar putea lejera domina șoselele.

Cum ai putea transforma și tu o Dacia Logan într-un monstru al vitezei?

Ce vezi în videoul de mai sus e o creație din Brazilia. E munca unui om îndrăgostit de mașina asta ieftină, dar și de performanța pe care Renault a pus-o pe alt model: Sandero RS. Modelul respectiv a fost lansat în 2015 și au contribuit la el 75 de ingineri.

Creația din Brazilia, o Dacia Logan banală transformată radical, e munca unui singur om. Totuși, s-a folosit de acel Sandero RenaultSport. Folosește același motor, aceeași cutie de viteze, suspensia dinamică și modificările aduse frânelor. Totuși, e o Dacia Logan RS cu un portbagaj imens, ceea ce nu poți spune despre Sandero. Astfel, își face treaba și la piață, și pe pistă.

O altă excepție e Loganul cu motor de 500 CP.

Renault a dus modelul Sport mai departe

În 2017, Renault a prezentat Sandero RS 2.0. După cum ți-ai dat seama din nume, mașina a devenit mai puternică și, ei bine, un pic mai bună. Are 145 de cai-putere și un motor de 2 litri.

E lejer cel mai rapid Sandero, vândut sub marca Dacia sau Renault. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,4 secunde. Mașina poate deveni și mai puternică: 150 CP și 8 secunde pentru acclerație de la 0 la 100, dacă e alimentată cu etanol. Viteza maximă e de 202 km/h.

Din păcate, o așa mașină nu poți conduce în România. Sau poți, dacă te chinui să imporți una. Renault o ține, deocamdată, doar în America de Sud. Totuși, e clar că dacă vrei să transformi o Dacia banală într-o super mașină, o poți face. Așa cum cineva a făcut-o chiar și cu un model fabricat în comunism.

Citește și:
Etichete: