Cum vrea Uber să rezolve criza forței de muncă printr-o aplicație

Cum vrea Uber să rezolve criza forței de muncă printr-o aplicație
Sursa foto: Răzvan Băltărețu / PLAYTECH
12:52 03.10.2019

Ce-a adus Uber util pe piață e sistemul prin care poți face bani sau te poți deplasa repede printr-o aplicație pe telefon. Iar acum vrea să facă aproximativ același lucru pe piața muncii. În esență, e un pas previzibil, dar e util de văzut cum vrea să implementeze sistemul.

Uber, deocamdată, a crescut prin aplicația de ride sharing și, mai nou, trage tare cu Eats pentru livrat mâncare. Mai nou, vrea să lanseze Uber Work. Aplicația presupune că cine are nevoie de muncitori pe perioadă limitată îi poate găsi acolo. Și viceversa, dacă vrei să faci bani rapid, pentru ceva, te poți înscrie să lucrezi temporar.

Conform informațiilor disponibile la acest moment, aplicația va debuta în Chicago, unde a fost testată în ultimul an. Implicit, e luată în calcul posibilitatea de-a o lansa pe scară mai mare, inclusiv în Europa.

În ce scenarii ar fi utilă aplicația Uber Work

Uber pentru munca

Compania ar fi dezvoltat aplicația ca să cupleze muncitori din categoria gulere albastre – cum ar fi bucătarii, chelnerii și alții din meserii similare – cu afaceri care au nevoie pe-un sezon sau pe-o perioadă limitată de timp, independent de sezon.

Spre deosebire de ce face cu ride sharing și Eats, de data asta Uber vrea să se țină cât mai departe de angajarea propriu-zisă. Dat fiind că șoferii vor statut de angajat, mai ales în Statele Unite ale Americii, pentru Work lucrează cu agenții de recrutare care să se ocupe de informațiile necesare angajării unui om, de la câți bani primește până la taxele plătite pentru salariu.

O extindere previzibilă e și că Uber Work ar putea fi disponbilă pentru șoferi. Astfel, dacă deții firmă de transport și, pe o anumită perioadă, ai nevoie de mai mulți oameni îi poți lua așa. Un scenariu bun pentru așa ceva poate fi de Black Friday, când magazinele și firmele de curierat au nevoie de forță de muncă suplimentară.

Prin aplicație, posibilii angajați văd banii pe care îi pot câștiga, ce presupune poziția respectivă, dar și orarul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI