31 mart. 2019 | 18:10

Cum pui un cod de patru cifre la iPhone și care sunt alternativele

VIDEO ACTUALITATE

Apple îți pune la dispoziție o serie stufoasă de opțiuni când vine vorba de securizarea datelor private. Dacă îți dorești însă un cod de patru cifre, alegerea sa a devenit semnificativ mai dificilă în ultima perioadă.

Ca orice alt smartphone modern, un iPhone îți dă posibilitatea să-ți securizezi datele private prin intermediul câtorva opțiuni mai mult sau mai puțini evidente. În 2019, majoritatea celor care își iau un smartphone Apple optează pentru securizarea biometrică, prin Face ID și Touch ID. Pe de altă parte însă, acele soluții nu fac decât să faciliteze trecerea mai rapidă peste un cod cât numeric tradițional.

Pentru foarte mulți ani, Apple ți-a dat doar opțiunea să-ți pui un cod de securitate format din patru cifre, pentru a-ți securiza datele. Ulterior, au fost introduse codurile numerice de șase cifre sau chiar și alfa numerice, în cazul în care vrei să scrii o propoziție pentru a preveni accesarea datelor private de către un străin.

Indiferent de varianta care te încântă mai mult, ar fi bine să știi cum sari de la una la alta și care este cea mai rapidă soluție. Din meniul Configurări al telefonului, intră la Touch ID și cod de accesa sau Face ID și cod de acces, în funcție de versiunea gadgetului din dotare. Dacă ai deja un cod de acces definit în prealabil, trebuie să-l tastezi pentru a accesa această fereastră.

Dacă vrei să desființezi codul de acces complet de pe telefon, un pic mai jos în același ecran, trebuie să apeși pe Dezactivați codul. Vei fi nevoit să-ți tastezi parola contului de iCloud asociată telefonului pentru confirmarea gestului.

Dacă vrei să-ți schimbi codul, apasă pe Schimbați codul, cu mențiunea că vei fi nevoit să-l știi pe cel vechi. În partea de jos a ecranului în care îl vei tasta pe cel nou, optează pentru ”Opțiuni cod de acces”. Dintre cele trei varianta, alege-o pe cea care te încântă. Eu folosesc un cod de patru cifre. Tastează codul, reconfirmă-l și așteaptă câteva secunde până când va intra în vigoare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele