Cum încețoșezi o imagine în Word, PowerPoint și Excel

Cum încețoșezi o imagine în Word, PowerPoint și Excel
08:49 07.09.2019

Aplicațiile din suita de birou Microsoft Office au devenit din ce în ce mai complexe în ultimii ani, dar asta nu înseamnă că știi cum să încețoșezi o imagine.

Dacă le folosești cum trebuie și profiți la maxim de funcțiile incluse de Microsoft Word, Excel sau PowerPoint, nu mai ai nevoie de niciun alt program pentru a-ți face treaba. Indiferent dacă este vorba de personalizare text, calcul tabelar sau editare foto, opțiunile pe care le ai la dispoziție sunt suficiente în 95% dintre cazuri.

O funcție interesantă care s-ar putea să-ți fie utilă ține de încețoșarea unei imagini. Aceasta te ajută dacă vrei să ascunzi ceva dintr-o poză sau dacă vrei să-ți creezi un fundal interesant pentru un text, fără să te distragă. Aplicațiile sunt multe, iar rezultatele sunt fascinante, cu condiția să știi cum să ajungi la ele, indiferent dacă ești în Word, Excel sau PowerPoint.

Dacă vrei să încețoșezi o imagine introdusă într-un document, selecteaz-o printr-un click pe ea. Fă un click pe Picture Format în dreapta sus și, din noul meniu, optează pentru Artistic Effects, din secțiunea Adjust. Imediat se va extinde un meniu din care poți alege Blur. În cazul meu, este ultima opțiune din dreapta de pe al doilea rând. Imaginea ta va fi încețoșată instant, complet. Dacă vrei să personalizezi gradul de încețoșare, alege Artistic Effects Options la baza meniul din stânga sus. În partea dreapta a ecranului va apărea o fereastră nouă, iar de la Radius poți defini agresivitatea filtrului. O valoare mai mare duce la o schimbare mai radicală.

În mod implicit, Microsoft nu-ți oferă instrumente pentru încețoșarea unei secțiuni dintr-o poză, dar dar o poți acoperi parțial cu o formă din secțiunea Insert Shape. Eventual, poți introduce aceeași poză de două ori în oricare dintre aplicațiile de mai sus, le suprapui perfect, iar pe cea de deasupra o decupezi din meniul Format Image cu Crop în dreapta sus. După aceea, o încețoșezi și va părea că ai înceșoșat o parte din fotografia originală.

end cum incetosezi imagini word excel powerpoint

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI