Creierul tău poate simți când cineva te privește. Cum reușește?

Creierul tău poate simți când cineva te privește. Cum reușește?
09:14 20.10.2019

Oamenii de știință consideră că senzația aceea că cineva te privește, pe care o cunoaștem cu toții, ar putea fi un fel de al șaselea simț.

Cu siguranță și tu simți atunci când cineva te privește chiar dacă persoana respectivă nu se află în câmpul tău vizual. Iată cum explică specialiștii acest fenomen bizar.

Ei bine, specialiștii spun că ar fi vorba despre un sistem din creierul tău, care este devotat identificării locului în care se îndreaptă privirea celorlalți, potrivit Psychology Today. Anumite celule se activează atunci când privirea unui observator se îndreaptă asupra ta, după cum au indicat studiile realizate de specialiști, care au înregistrat activitatea celulelor cerebrale.

Dar, în mod surprinzător, respectivele celule nu se activează atunci când privirea observatorului se îndreaptă cu doar câteva grade la stânga sau dreapta ta (în acest caz, alte celule se activau).

Totuși, de ce poți simți că privirea cuiva este îndreptată asupra ta, deși nu privești în direcția acestei persoane? De obicei, primele lucruri pe care le observi l o persoană sunt poziția corpului și a capului, iar dacă oricare dintre acestea este îndreptată spre tine, mai ales într-un mod nenatural, atunci îți poți da seama cu ușurință că cineva te are în vedere.

„În cazul în care poziția corpului și a capului nu ne oferă suficiente informații, vederea periferică vine în ajutor, căci ea poate detecta cu ușurință privirea altei persoane și asta se datorează sleroticii vizibile a omului”, au declarat cercetătorii.

Iar această abilitate despre care vorbim s-a dezvoltat cu mult timp în urmă și asta datorită nevoiii omului de a coopera și colabora cu ceilalți membri ai speciei. Asta pentru că, după cum știi, privirea poate exprima o multitudine de trăiri și senzații pe care limbajul verbal nu le poate transmite. De aceea, putem comunica foarte multe lucruri doar cu o simplă privire.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: