Centrala electrică transformată în pârtie pe care ai vrea-o în București

Centrala electrică transformată în pârtie pe care ai vrea-o în București
11:32 24.10.2019

Danezii sunt unii dintre cei mai eficienți din lume când vine vorba de reciclare și sustenabilitate într-o varietate foarte mare de domenii, iar toate principiile lor au fost sintetizate într-o singură clădire, Copenhill.

În Copenhaga, capitala Danemarcei, nu există dealuri. Pasionații de schi din capitala daneză erau nevoiți să parcurgă distanțe fabuloase pentru a-și satisface pofta de sporturi de iarnă. Pentru că au rezolvat însă problemele legate de infrastructură, energie regenerabilă și reciclare, autoritățile s-au gândit să satisfacă și pofta de divertisment a locuitorilor. Ca urmare, au luat cel mai deștept centru de reciclare din lume, care funcționa oricum ca centrală termică și electrică, după care l-au transformat într-o pistă de schi.

Ca pachetul să fie complet, l-au acoperit cu un material care poate fi folosit pentru sporturi de iarnă și în mijlocul verii. În final, ai o pistă cu o distanță de câteva sute de metri, plus un zid de cățărare pentru persoanele certificate.

copenhill copenhaga ski

Centrala cu un design nordic impozant este atât de eficientă în prelucrarea gunoaielor și transformarea lor în energie, încât Copenhaga este printre singurele orașe din lume care importă gunoi. Aproximativ 200.000 de case au de profitat de pe urma acestui mastodont, fie datorită energie termice furnizate, fie mulțumită curentului electric oferit.

Proiectul Copenhill a fost inițiat în urmă cu aproximativ 8 ani și, deși în cea mai mare parte a acestei perioade a funcționat ca centrală termică, abia acum a devenit operațională pista de schi de deasupra. Ideea din spate îi aparține arhitectului Bjarke Ingels, același care a creat câteva clădiri importante din Copenhaga, inclusiv noul restaurant Noma. 

Conform spuselor arhitectului, acest centru de reciclare oferă energie unui număr de aproximativ 97% dintre cetățenii orașului. Pista efectivă de schi este realizată dintr-o formă de plastic ideală pentru acest sport. Mai mulți experți în domeniu au afirmat că oferă aderența perfectă pentru schi sau snowboard. Aproximativ 300.000 de oameni îi calcă pragul în fiecare an. Dacă te pricepi la cățărat, poți să urci pe zidul cu o înălțime de 85 de metri din vârful clădirii.

Investiția în această clădire a costat aproximativ 660 de milioane de dolari și poate procesa aproximativ 440.000 de tone de gunoi în fiecare an printr-un sistem foarte avansat de turbine, furnaluri și abur. Energia electrică generată este suficientă pentru 60.000 de case, iar căldura ajunge la 160.000 de domicilii. Prețul pentru o astfel de experiență este de 22 de dolari pe oră sau 366 de dolari pe sezon.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI