Cele mai bune imagini cu OnePlus 7T Pro înainte de lansare

Cele mai bune imagini cu OnePlus 7T Pro înainte de lansare
Sursa foto: OnePlus 7T Pro a apărut într-o prezentare a lui OnePlus 7T
17:43 07.10.2019

Spre deosebire de alți ani, OnePlus a ales o altă strategia acum pentru seria T. A prezentat întâi modelul 7T, cu un hardware mai bun, și urmează să introducă și modelul OnePlus 7T Pro. Până la acel eveniment, ai câteva imagini ca să-ți faci o idee despre noul telefon.

Tradițional, seria T de la OnePlus nu-i una care să aducă schimbări majore. În schimb, vine cu actualizări de hardware. Astfel, OnePlus 7T Pro va fi unul dintre cele mai performante telefoane și, dacă va fi disponibil înainte de 15 octombrie, cel mai bun telefon cu Android 10.

Chiar și fără să fie disponibil înainte de 15 octombrie, OnePlus 7T e deja cel mai performant smartphone cu Android 10. Asta pentru că Google va anunța oficial noile telefoane Pixel abia pe 15 octombrie și, ca hardware, nu sunt așteptate niște decizii diferite de strategia Google de până acum.

Ce ar avea special OnePlus 7T Pro

OnePlus 7T Pro imagine leak

OnePlus 7T Pro carcase

OnePlus 7T Pro va avea cameră periscop, ca modelul precedent, cel mai nou procesor de la Qualcomm, Android 10 preinstalat și optimizări ale camerei foto pentru imagini mai bune. În egală măsură, OnePlus 7T e deja un smartphone foarte bun cu Android.

OnePlus 7T Pro ar avea un ecran de 6,67 inci la rezoluție 2K și va păstra rata de refresh de 90 Hz, iar tehnologia panoului va fi AMOLED. Va fi curbat pe margini, cum te-ai fi așteptat, dar nu sunt îmbunătățiri radicale față de modelul precedent.

Bateria ar fi de 4.085 mAh cu încărcare rapidă Warp Charge, iar procesorul va fi un Qualcomm Snapdragon 855+. Nici la memoria RAM nu sunt schimbări mari. Ar fi o versiune de bază cu 8 GB memorie RAM alături de 256 GB spațiu de stocare. Eventual să vedem o versiune cu 512 GB.

Ar exista și-o ediție limitată: OnePlus 7T Pro McLaren: 12 GB memorie RAM și un design care să-ți arate de ce e special.

În cazul camerelor foto, cele principale sunt distribuite așa: 48 megapixeli, 16 MP pentru poze ultrawide și 8 MP pentru zoom optic 3x. Diferența aici ar fi făcută de aplicația camerei foto, care ar fi mai bună decât până acum.

Imaginile de mai sus cu OnePlus 7T Pro arată telefonul într-o nuanță nouă de culoare: Haze Blue. Nu în ultimul rând, odată cu acest model, OnePlus ar adăuga și nuanța de culoare Olive Green pentru OnePlus 7T cu 8 GB memorie RAM și 256 GB stocare.