02 nov. 2019 | 09:17

Cât de bun e Doctor Sleep, continuarea la The Shining, conform lui Stephen King

ACTUALITATE
Cât de bun e Doctor Sleep, continuarea la The Shining, conform lui Stephen King

Doctor Sleep este cel mai nou film bazat pe scrierile lui Stephen King și, chiar dacă a avut parte de o lansare restrânsă, faimosul autor și-a exprimat deja opinia despre el.

Stephen King este unul dintre cei mai prolifici autori din ultimele cinci decenii. Multe dintre cărțile sale au fost ecranizate, atât sub formă de seriale, cât și de lung metraje. Cunoscut mai ales pentru creațiile sale horror, King a făcut valuri la nivel global și prin drame precum Închisoarea Îngerilor (Shawshank Redemption) sau Culoarul Morții (The Green Mile).

Cei mai mulți îl asociază pe Stephen King cu The Shining al lui Stanley Kubrik. Deși respectiva producție din 1980 este considerată clasică și spectaculoasă, King și-a manifestat de mai multe ori dezamăgirea față de alegerile creative ale lui Kubrik în ceea ce privește povestea filmului. Cu alte cuvinte, The Shining s-a distanțat prea mult de ceea ce a vrut să spună autorul.

În 2013, Stephen King a publicat Doctor Sleep, un roman al cărui personaj principal continuă povestea din The Shining. Copilul pe care îl vezi în filmul de acum patru decenii a ajuns aduls și se chinuie, prin puterile sale supranaturale să protejeze o tânără fată de un grup sinistru intitulat The True Knot. În 2019, Doctor Sleep s-a bucurat de o ecranizare cu Ewan McGregor în rolul principal, cel al lui Danny Torrance.

În contextul în care The Shining este considerat de mulți ca fiind cel mai bun horror din toate timpurile, regizorul Mike Flanagan a manifestat o cantitate semnificativă de curaj prin inițiativa ecranizării romanului Doctor Sleep. Producția Warner Bros. se bucură însă deja de review-uri îmbucurătoare, iar cel mai simplu și cuprinzător a venit chiar de la Stephen King.

La scurt timp după ce a ajuns online prima serie de recenzii pentru continuarea la The Shining, Stephen King a postat pe Twitter mesajul de mai jos. ”Primele reacții la Doctor Sleep sunt aproape de extaz. Sunt încântat de Mike Flanagan și compania.”, a declarat autorul. Ramane sa vedem care va fi feedback-ul pentru noua pelicula după ce va avea parte de o lansare la scară largă, în următoarele săptămâni.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele