Cardul de la Apple e cel mai inutil cuțit, dar poate fi și așa ceva dacă insiști

Cardul de la Apple e cel mai inutil cuțit, dar poate fi și așa ceva dacă insiști
16:20 09.09.2019

Cardurile din metal sunt o raritate. Iar Apple tocmai a lansat unul. Așa că cineva l-a ascuțit până l-a transformat într-un fel de cuțit cu care nu poți face mai nimic. Sau poți face un viral pentru YouTube.

Înainte de iPhone 11, Apple a lansat pe piață un card. E creat în colaborare cu Goldman Sachs, una dintre cele mai mari bănci americane, și e de credit. E alb, din metal, controlat prin iPhone.

E, totodată, prima încercare a Apple de-a intra pe piața serviciilor financiare. Asta după ce-a creat Apple Pay, serviciu digital de plată. Cardul propriu-zis este irelevant chiar şi pentru Apple. Ideea e însă ca utilizatorii să depindă de el în tandem cu un iPhone. Utilizatorii primesc cash back de 1% pe tranzacţiile efectuate direct cu cardul, versus 2% pentru tranzacţiile efectuate prin sistemul de plăţi Apple Pay. Au și 3% pentru achiziţiile Apple, inclusiv plăţile în App Store.

Cardul Apple poate fi însă și un cuțit mic și ascuțit

Dincolo de avantajele lui în sistemul bancar, cardul fiind din metal poate fi ascuțit cât să devină un cuțit. Mirkojax ASMR a făcut asta, a publicat videoul pe YouTube și, dacă reziști la circa jumătate de oră de ascuțit, vezi ce poate face.

Apple card cutit

E, probabil, cel mai scump cuțit disponibil consumatorilor obișnuiți, dar măcar are logo-ul companiei . Sigur, poți face același lucru și cu alte carduri din metal, cum ar fi cele de la Revolut.

În cazul în care ești mai interesat de card decât de utilitatea lui drept cuțit, e bine să știi că, deocamdată, e doar în America. E puțin probabil să fie disponibil în alte țări, în următorii ani, mai ales în România.

E însă încă un serviciu prin care compania ține aproape utilizatorii de iPhone. Asta pe măsură ce vânzările de telefoane scad. De aceea și pregătește serviciul de streaming Apple TV+.

Etichete: