Autostrada ”muzeu”, filmată cu drona: de ce nu este dată în folosință A1 Lugoj-Deva

Autostrada ”muzeu”, filmată cu drona: de ce nu este dată în folosință A1 Lugoj-Deva
07:45 23.08.2019

În România, există foarte puțini kilometri de autostrăzi. Cu toate acestea, autoritățile refuză să dea în folosință un lot semnificativ din A1 Lugoj-Deva.

Un lot de 21 de kilometri din Autostrada A1 Lugoj-Deva ar putea fi deschis traficului în deplină siguranță. Asociația Pro Infrastructura a imortalizat mai multe clipuri de la fața locului pentru a ilustra acest lucru. Din păcate, Compania de Drumuri refuză să facă recepția acelui tronson, pe motiv că ar exista niște probleme de execuție.

Respectiva bucată de autostradă a fost realizată de către compania spaniolă Comsa. Deși momentan este în stadiu de muzeu și poate fi vizitată de către curioși, atât societatea civilă, cât și constructorul, suțin că ar putea fi dată în folosință fără emoții. Deși mai snut câteva detalii de finalizat sau remediat, acelea nu țin de partea carosabilă și, conform constructorului, ar putea finalizate sub trafic, după deschidere.

În stadiul actual al discuțiilor dintre autoritățile române și compania spaniolă, sunt șanse mari să mai așteptăm câteva luni sau chiar mai mult până când lotul 3 din Autostrada A1 Lugoj-Deva va fi dat în folosință. „Deși cei 21 de km pot fi deschiși traficului în deplină siguranță, cei din Compania de Drumuri au decis să îi transforme într-un nou muzeu”, transmite Asociația Pro Infrastructură, cea care în urmă cu câteva zile prezenta și două filmări – una de la volan, alta din dronă – cu lotul „muzeu”.

În aceeași postare pe Facebook a asociației se menționează clar faptul că nu există riscuri, dacă ar fi dată în folosință, detaliu evident și din clipul de mai jos filmat din mașină pe suprafața celor 21 de kilometri. „Chiar și în prezent există o serie de lucrări minore nefinalizate care NU afectează carosabilul pe care antreprenorul are obligația să le ducă la bun sfârșit (șanțuri, scurgerea apelor, garduri, iarbă pe taluzuri). Totuși, este cale lungă de aici și până la a ține închiși 21 de km de autostradă perfect circulabili, așa cum singuri puteți vedea din filmările noastre. Disputele surde dintre CNAIR și constructor, orgoliile și fuga de responsabilitate nu țin cont de interesul cetățenilor, șoferii fiind nevoiți să își riște în continuare viața pe DN7 și DN68A”, mai notează ONG-ul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI