Apple are o problemă cu pornografia și jocurile de noroc pe iPhone

Apple are o problemă cu pornografia și jocurile de noroc pe iPhone
08:14 14.02.2019

După ce a șters aplicațiile Facebook și Google care spionau activitatea utilizatorilor de iPhone, cei de la Apple și-au dat seama că problema este mult mai gravă.

Apple are un mecanism dedicat aplicațiilor din mediul enterprise, pentru ca acelea să ajungă pe terminalele din companie fără să mai treacă printr-un proces de aprobare oficial. În definitiv, nici nu ar fi nevoie, pentru că sunt menite să fie utilizate într-un cerc de utilizatori mai mult sau mai puțin restrâns, format din angajați. Din păcate, mai multe companii au abuzat de serviciul respectiv și continuă să o facă.

Inițial, a ieșit la iveală doar abuzul Google și Facebook prin instalarea de aplicații enterprise pe iPhone-uri de pe întregul mapamond, fără să mai treacă prin AppStore. Acum, cei de la TechCrunch au identificat peste două zeci de aplicații care profită de același sistem, iar conținutul pe care îl înaintează utilizatorilor este destul de problematic.

Cele mai multe aplicații identificate prin programul enterpise oferă acces la pornografie, în timp ce altele facilitează accesul la jocuri de noroc pe bani reali. Ca referință, Apple interzice complet accesul în AppStore al aplicațiilor cu conținut erotic, în timp ce programele cu jocuri de noroc sunt monitorizate atent.

Nu există vreun indiciu conform căruia aplicațiile respective au colectat ilegal date de la utilizatori, dar este mai mult decât evident că au încălcat termenii și condițiile programului enterprise de la Apple. Din nou, este important de reținut că acela a fost menit doar pentru angajații unei companii.

Dacă în cazul Facebook și Google puteam vorbi de niște excepții, când vorbim de jocuri de noroc și pornografie, este clar că problema cu care se confruntă Apple este una cât se poate de serioasă. Gigantul din Cupertino trebuie să găsească un mecanism prin intermediul căruia să monitorizeze într-o oarecare măsură canalele de distribuție ale aplicațiilor care nu sunt verificate la fel ca toate celelalte care ajung în AppStore. Momentan, oficialii americani au desființat o parte dintre aplicațiile sesizate de TechCrunch și, printr-un comunicat de presă, au confirmat că dezvoltatorii care abuzează de program vor avea dreptul de distribuție restricționat sau desființat.

Sursa: TechCrunch
loading...