Eroarea care ar fi putut distruge misiunea către Lună de acum 50 de ani

Eroarea care ar fi putut distruge misiunea către Lună de acum 50 de ani
10:00 20.04.2019

Acum 50 de ani, în 1969, omenirea făcea primul pas pe Lună. Dar misiunea Apollo 11 ar fi putut să dea greș ușor, din cauza unei defecțiuni tehnice.

Știm cu toții, mai mult sau mai puțin, povestea primei aterizări pe Lună. În ciuda spectaculozității acesteia, întreaga misiune a fost mai periculoasă decât crezi.

Un lucru foarte puțin cunoscut despre aceasta e că era cât pe ce să eșueze, din cauza unei mici erori.

Computerul folosit pentru misiunea Apollo 11 era unul extrem de primitiv. Comparat cu unul din zilele noastre, Apollo Guidance Computer avea o memorie de numai 72KB.

În timpul aterizării pe suprafața Lunii, a fost aprins în mod inutil un radar care ar fi necesitat aproape întreaga memorie de care dispunea computerul, dar și o viteză de procesare de 1MHz.

Această putere de procesare consumată în mod inutil a dus la supraîncărcarea dispozitivului, care a trebuit să repornească. S-au declanșat alarme de tipul 1201 și 1202.

De ce nu a eșuat misiunea Apollo 11

Din fericire, computerul a repornit rapid, iar datele de navigare nu au fost pierdute. Computerul era el unul primitiv, dar era de nădejde. A continuat să-și facă treaba.

Totuși, alarmele au atras atenția astronauților Neil Armstrong și Buzz Aldrin care, până să-și dea seama de ce se întâmpla, erau deja extrem de aproape de suprafața Lunii. Tot timpul petrecut pe Pământ pentru studierea în detaliu a hărților cu locul de aterizare a fost pentru nimic.

Armstrong a uitat în momentele respective toate reperele pe care le memorase pentru misiunea Apollo 11. Presiunea era mare, mai ales pentru că Apollo Guidance Computer părea că urma să îi facă să aterizeze pe marginea unui crater uriaș, plin de bolovani de mărimea unor mașini. Pierdeau timp și combustibil, deci astronautul a trecut rapid la control manual pentru a găsi un loc potrivit de aterizare.

După cum știm, misiunea a avut succes, iar mica eroare este de cele mai multe ori lăsată în afara poveștii. Totuși, ceea ce s-a dovedit o „un pas uriaș pentru omenire” ar fi putut ușor să se fi terminat tragic.

Sursa: Forbes