Aplicații Android pe care poți folosi dark mode, cât aștepți Android Q

Aplicații Android pe care poți folosi dark mode, cât aștepți Android Q
12:00 06.08.2019

Google a anunțat că va implementa dark mode pe Android în versiunea 10 (Q), ce va fi lansată în această toamnă. Până atunci poți alege dark mode pentru aceste aplicații.

Dark Mode ar trebui să-ți prelungească autonomia bateriei telefonului tău, asta dacă smartphone-ul are un ecran OLED (Mate 20 Pro, P30 Pro, Samsung S10, Note 9 etc) și ar trebui să facă cititul mai ușor în mediile întunecate.

O să mai treacă ceva timp până când Google lansează Android Q, dar și până producătorii de telefoane implementează acest mod întunecat pe smartphone-uri.

Pe ce aplicații de Android ai dark mode deja

Android Messages – modul întuncat se poate activa pe aplicația de mesagerie a Google foarte simplu. Apeși pe cele trei butoane din dreapta sus apoi alegi „enable dark mode”.

Google Calendar și Google Keep – mergi la setări în ambele aplicații, apoi selectezi „enable dark mode” în Keep, iar în Calendar alegi General, apoi Theme, apoi Dark.

Aplicația de știri Feedly are opțiunea aceasta și o poți activa accesând setările și dai până jos de tot, apoi selectezi selectezi Night.

Facebook Messenger poate fi folosit în modul dark, iar la început era mai complicat să activezi acestă funcție însă acum poți găsi opțiunea în setările aplicației.

PocketCasts este o aplicație de podcast și poți activa modul întunecat apăsând pe cele trei butoane din colțul dreapta, apoi selectezi Apperance și Theme și poți alege Dark sau Extra Dark.

O altă aplicație Google care are modul întunecat este Maps. Aplicația trece de la sine pe modul dark atunci când este noapte, dar poți implementa modul întunecat tot timpul din setări, „navigation settings”, apoi selectezi „night”.

Aplicația oficială Reddit are dark mode și poți alege dacă să fie permanent întunecată sau doar când se face noapte/când treci în modul de economisire al bateriei.

YouTube este o altă aplicație cu modul dark, iar ca să-l activezi apeși pe iconița profilului, alegi settings, general și dark theme.

Rămânem la Google și la aplicația sa de fitness, Fit. Profile, settings și theme și aplicația folosești modul întunecat.

Dacă folosești Slack la birou atunci poți să apeși pe cele trei puncte din dreapta sus, apoi settins si dai în jos până găsești dark Mode.

Modul întunecat poate fi activat și pe aplicația Tumblr: apeși pe iconița profilului, settings, general settings, color palette.

Bineînțeles, dacă ai un Samsung sau un Huawei ce rulează Android Pie atunci poți alege temă întunecată la nivel general. Ar trebui să găsești setarea în categoria Display, atât pentru Samsung, cât și pentru Huawei.

Sursa: Cnet