Amenzi fabuloase pentru cei care fumează lângă copii

Amenzi fabuloase pentru cei care fumează lângă copii
08:24 24.10.2019

Cele mai noi victime ale fumatului sunt copiii care petrec timp lângă părinții lor pe parcursul unor drumuri mai lungi, în mașină. Acea formă de fumat pasiv este foarte perciuloasă pentru micuți. Ca urmare, a fost interzisă prin lege.

Dacă ești fumător și ai în mașină un copil sub vârsta de șase ani, nu ai voie să mai fumezi în apropierea sa. Noua lege a fost introdusă în Statele Unite ale Americii, dar șansele să ajungă și în alte colțuri ale lumii sunt foarte mari. În mod normal, nu ar trebui să existe o lege pentru interzicerea unui astfel de gest periculos pentru micuți, dar se pare că numărul celor care nu înțeleg consecințele este semnificativ.

Timp de câteva decenii, efectele fumatului pasiv nu au fost luate în calcul de experți. Între timp, tot mai multe studii au atras atenția asupra acestui subiect. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite a estimat că aproximativ 2,5 milioane de persoane și-au pierdut viața din cauza fumatului pasiv, doar pe teritoriul SUA. Proporțional cu numărul de oameni, valoarea cu pricina este imposibil să fie mai mică în România sau orice altă țară dezvoltată.

Anual, în Statele Unite ale Americii, 480.000 de oameni își pierd viața în fiecare an din cauza fumatului. Acest număr reprezintă 20% din numărul deceselor care pot fi prevenite în America, conform raportului CDCP (Center for Disease Control an Prevention).

În urma analizei consecințelor fumatului pasiv, după cum ai crede de altfel, cei mai afectați sunt copiii. În prima fază, simptomele sunt doar sub formă de strănutat și tușit. Din păcate, nu durează mult până când aceste simptome se reflectă într-un început de astm sau atacuri grave de astm. Tot de la fumat în preajma lor, copiii ajung să sufere de infecții ale urechii interne și, în general, tind să fie mai vulnerabili la diverse afecțiuni. Noua lege introdusă în statul american Indiana pedepsește fumatul în mașină în preajma unui copil mai mic de șase ani cu o amendă de 1000 de dolari la prima încălcare. A treia încălcare similară în același an te costă 10.000 de dolari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI