Alegeri prezidențiale urmărite pe internet: unde vezi cum se votează

Alegeri prezidențiale urmărite pe internet: unde vezi cum se votează
Sursa foto: USR / Facebook
12:21 10.11.2019

Spre deosebire de alți ani, în 2019 avem instrumente online ca să vedem în timp real ce se întâmplă la vot. La aceste alegeri prezidențiale, te poți informa cu ajutorul a două platforme. Una e întreținută de STS, alta independent.

Primele date despre cine are șanse să intre în turul doi le vom avea la ora 21. Până atunci, se votează. În diaspora, la aceste alegeri prezidențiale, se votează timp de trei zile. Sunt toate șansele ca anul acesta prezența la vot să treacă de jumătate de milion de români.

Online, sunt două site-uri pe care ți le recomand să urmărești aceste alegeri prezidențiale.

Unde vezi ce se întâmplă la votul pentru alegeri prezidențiale

De la stat e disponibil site-ul prezenta.bec.ro. Aici vezi unde se votează la alegeri prezidențiale, atât în țară, cât și în afară. Poți vedea câți votanți sunt cu urna mobilă, câți au votat până la momentul accesării site-ului (de exemplu, la ora publicării acestui articol, prezența era de peste 17%), dar și câți votanți au fost pe liste suplimentare.

Există un câmp dedicat și pentru alegeri prezidențiale în diaspora. Astfel, vezi care sunt orașele în care se votează cel mai mult, dar și unde cel mai puțin.

Al doilea site pe care ți-l recomand este rezultatevot.ro. E un instrument dezvoltat de Code for Romania și scopul e să transparentizeze întreg procesul electoral. Furnizează date în timp real, într-o formă grafică intuitivă. Sunt datele oficiale furnizate de către AEP și Birourile Electorale, dar și date preluate prin aplicația Monitorizare Vot dezvoltată de Code for Romania. Astfel, vezi și câte probleme au fost sesizate.

Observarea independentă a acestor alegeri se face în 747 de secții de votare, în 35 de județe. Sunt 364 de observatori locați în aplicație.

Cât despre votul din diaspora, pe 9 noiembrie, după închiderea urnelor în Europa, erau global 295.856 voturi exprimate: 270.675 la urne și 25.189 prin corespondență. Pentru comparație: la 26 mai au votat în diaspora într-o singură zi, în total, 375.219 de oameni. La turul 2 din 2014 pentru alegeri prezidențiale au stat la cozi și au reușit să voteze într-o singură zi 379.116 de oameni – în doar 249 de secții.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI