10 aplicații din ultimul deceniu care ne-au schimbat viața în România

10 aplicații din ultimul deceniu care ne-au schimbat viața în România
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
15:25 05.12.2019

În ziua de azi există aplicații pentru aproape orice, dar există câteva care ne-au influențat cel mai mult viața în acest deceniu.

Acest deceniu este aproape de final, iar tehnologia este acum mai dezvoltată ca niciodată și asta se va întâmpla pe măsură ce trec anii. Tehnologia a permis și dezvoltarea de aplicații. Acesstea au ajuns să ne domine viața de zi cu zi și să înlocuiască obiecte pe care le foloseam înainte sau servicii de care beneficiam din alte parte.

Fie ele rețele sociale, platforme de comunicare sau aplicații cu un scop precis (comandarea de mâncare, de exemplu), toate au ajuns să ne influențeze tot mai mult.

Am ales zece dintre aplicațiile care au jucat un rol extrem de important în viața noastră de zi cu zi.

Evident, aplicațiile pentru rețele sociale și platforme comunicare au ajuns practic să definească, într-o anumită măsură, societatea în care trăim. Totuși, le-am ales aici doar pe cele care au funcții cu adevărat utile, cu scop precis, care îți fac viața puțin mai ușoară.

10 aplicații din ultimul deceniu care ne-au influențat viața

Uber

Aplicația s-a lansat încă de la începutul deceniului, din 2010. Totuși, serviciile companiei au devenit disponibile în România mai târziu, în 2015. Devenea prima comapnie de ridesharing disponibilă și la noi în țară. Uber a prins destul de repede la public și a reprezentat alternativa ideală pentru cei care nu mai voiau să aibă de-a face cu taximetriștii. Astfel, a devenit pentru mulți principalul mijloc de transport pe care aleg să-l folosească.

Uber Eats

Uber s-a extins apoi și la livrarea de mâncare și a înființat serviciul Uber Eats în 2016. La noi, a apărut în 2018 și a oferit românilor unul dintre cele mai utile servicii de comandare de mâncare la domiciliu.

Food Panda

Pe atunci, pe piața din România exista deja, încă din 2013, Food Panda. Food Panda a fost extrem de populară când a ajuns la noi în țară. Era o alternativă mai rapidă prin care mâncarea poate ajunge la tine acasă fără să fie nevoie să dai nici măcar un telefon.

Airbnb

Serviciile oferite de companie sunt pe piața internațională de mai mult timp, iar aplicația există din 2012. A ajuns ulterior și în România și îi ajută pe mulți să-și închirieze locuințe în orașele pe care le vizitează. A reprezentat pentru mulți o alternativă mult mai practică și mai ieftină decât rezervarea unei camere de hotel și mulți folosesc exclusiv serviciile Airbnb atunci când pleacă în vacanță.

Google Photos

Google este cunoscută pentru mai multe aplicații care ne-au influențat viața de-a lungul timpului. Gigantul tech a lansat aplicația în 2015 și a devenit rapid unul dintre cele mai utile servicii de stocare a fișierelor foto și video din telefonul fiecăruia. Serviciul a prins foarte bine și în România, datorită numeroaselor sale avantaje. Trebuie doar să te conectezi cu contul de Google, iar fotografiile tale sunt stocate automat, pe măsură ce le faci. Astfel, nu mai ocupi spațiul de stocare din telefon. Partea și mai bună e că ai acces la ele pe orice dispozitiv, doar dacă te conectezi la contul de Google.

OLX

OLX este cel mai popular serviciu de cumpărături online la mâna a doua din România. Odată cu lansarea aplicației, românilor le-a fost și mai ușor să vadă sau să posteze anunțuri pe platformă, iar cumpărăturile au devenit și mai ușoare.

eMAG

eMAG este cel mai mare retailer online din România. În 2014, compania a lansat și o aplicație prin care românii să poată să facă mai ușor cumpărături. Ofertele și prețurile se schimbă mereu, așa că e util pentru toată lumea să poată accesa mai ușor platforma, direct din aplicație.

Waze

Din seria de aplicații care ne-au influențat viața nu putea să lipsească Waze. La origine, este o companie israeliană, dar a fost cumpărată în 2013 de Google, pentru 1,3 miliarde de dolari. E disponibilă pe piața din România de la începutul deceniului și a revoluționat felul în care șoferii se orientează în trafic. E foarte utilă pentru toți șoferii români, pentru că-ți dă informații din trafic în timp real, dar te și atenționează când e poliție pe drum. Mulți preferă să folosească Waze în locul Google Maps, pentru că e mai prietenoasă pentru șoferi. Are cam două milioane de utilizatori lunar.

Revolut

Compania s-a lansat în 2015, iar în 2018 a ajuns să-și ofere serviciile și în România. În esență, aceasta încearcă să concureze cu banking-ul tradițional și funcționează ca un portofel electronic. Oferă o serie de opțiuni și beneficii pe care le-au considerat folositoare și românii. Revolut a devenit pentru mulți o soluție complementară băncilor. A prins bine la noi și acea ofertă prin care primeai 50 de lei dacă convingeai pe cineva să-și facă și el cont pe Revolut.

Netflix

Deși mulți folosesc versiunea de pe desktop atunci când vor să se uite la un film sau vreun serial, nici aplicația nu e de neglijat. Netflix a apărut în România în 2016 și i-a făcut pe mulți să renunțe la piraterie. Iar pentru că există și o aplicație, românii pot să urmărească filmele și serialele preferare oriunde ar fi, direct de pe telefon.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI