Minune inginerească: mașina care ia curbele cu forța vântului

Minune inginerească: mașina care ia curbele cu forța vântului
Daniel Ștefan
11:54 25.09.2018

Zenvo este singura mașină produsă de danezi și singurul automobil care folosește forța vântului pentru viraje strânse și perfect echilibrate datorită unei “aripi” dorsale extrem de eficientă.

Zenvo TSR-S pare o mașină de curse obișnuită. Prezintă un design stilat, modern, dar unicitatea sa stă în eleronul supradimensionat care acționează mai ceva ca flapsurile avioanelor. Zenvo TSR-S este mașina care manipulează forța curenților de aer pentru a fi mai manevrabilă în timpul virajelor.

Există numeroase mașini de curse care folosesc eleroane mobile, acționate electronic pentru a spori coeficientul aerodinamic sau pentru a îmbunătăți frânarea, dar “aripa” dorsală de pe Zenvo e ceva ce n-ai mai văzut, după cum spun și cei de la Top Gear.

zenvo tsr-s

Mașina danezilor are o caracteristică specială care o ajută să-și păstreze echilibrul perfect în timpul virajelor și devine mai manevrabilă chiar și în timpul curbelor luate în viteză datorită eleronului care se înclină în funcție de direcție.

Zenvo dezvoltă 1.177 de cai-putere pentru care masa totală a vehiculului de nici măcar o tonă și jumătate nu înseamnă nimic. Mașina ajunge la 100 km/h în doar 2,8 secunde și atinge o viteză maximă de 325 km/h. Vorbim, așadar, de o mașina ambițioasă, puternică tratată cu seriozitate de danezi și care are puțini rivali la cursele pe pistă.

Una dintre caracteristicile mașinii este că poate fi folosită atât pe o pistă de curse, cât și pe drumurile publice pentru care a primit omologare datorită abilității sale tehnice de a schimba modulele de condus.

Eleronul este însă cea mai versatilă componentă a mașinii. El este centrat pe un pivot, susținută și acționată de doi actuatori telescopici care împing sau trag eleronul. “Aripa” se înclină spre stânga sau spre dreapta în funcție de acțiunea volanului, deci de viraje sau se înclină în față atunci când este acționată frâna.

Ai văzut cum se înclină avioanele atunci când virează. Pe aproape același principiu se bazează și eleronul de pe Zenvo și este mai eficient decât pare.

zenvo tsr-s

Atunci când eleronul este perfect orizontal, el împinge curenții de aer direct spre pământ, ceea ce-i conferă mai multă manevrabilitate și viteză în același timp. Pe deplasare în linie dreaptă, acești curenți ajung chiar și între roți.

Problema apare atunci când virezi. Legile fizicii fac automobilul să fie împins în direcția opusă direcției în care virezi, deci se opune cu greu unei forțe. De aceea mașinile devin mai greu de manevrat atunci când efectuezi un viraj și se pot produce accidente dacă nu încetinești (și din cauza altor factori tehnici ce țin de modul în care este făcută mașina).

zenvo

Înclinările eleronului de pe Zenvo diminuează cu mult acest inconvenient pentru că redirecționează curenții de aer și forța de atracție ca atunci când mașina ar merge în linie dreaptă. Cu alte cuvinte, atunci când virezi la dreapta, eleronul se înclină spre stânga. Când virezi la stânga, se înclină spre dreapta, dar revine în echilibru treptat și se “mulează” pe mișcările mașini ca să nu pierzi controlul volanului.

Aceasta ar fi caracteristica specială a lui Zenvo TSR-S.

Sursa: Top Gear
loading...