Vremea de Florii: codul galben de vânt, dar și temperaturi ridicate

Vremea de Florii: codul galben de vânt, dar și temperaturi ridicate

Dacă ești preocupat de vremea de Florii, mai ales acum cu un început serios de primăvară, ei bine, o parte din țară n-o duce bine. ANM susține că mai mult de jumătate din țară e sub cod galben.

Sâmbătă, pe 31 martie, în Banat, Crișana, Maramureș, dar și în cea mai mare parte a Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55 – 60 km/h, temporar 65 – 75 km/h. Aceleași condiții vor fi, local, și în Oltenia în noaptea de sâmbătă spre duminică. Totodată, la munte, în special în Carpații Meridionali, la peste 1.500 m altitudine, rafalele vor depăși 80 – 100 km/h.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea va fi mai caldă decât norma obișnuită pentru această această perioadă din an. Vremea de Florii va aduce temperaturi ami ridicate, chiar și cu 10 – 12 grade. În zona montană, duminică, 1 aprilie, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar spre seară, în special în Carpații Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

ANM informează că vor fi intensificări temporare ale vântului și ploi moderate cantitativ pe 1 aprilie între orele 6 dimineața și 23 noaptea. În Muntenia, Dobrogea și Moldova vântul se va intensifica cu viteze de 45 – 55 km/h, dar și temporar cu 60 km/h.

Vor fi intervale de timp în care va ploua, mai ales cu caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15 litri pe metru pătrat. Vremea va fi în răcire față de 31 martie, iar temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru prima zi de aprilie.

Ce e un cod galben, așa cum e anunțat în vremea de Florii

Conform ANM, un cod galben înseamnă că sunt prognozate fenomene meteorologice temporar periculoase. Aici intră vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, ninsori abundente, viscol, temperaturi extreme, polei, ceaţă. Sunt însă obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată. Afectează însă derularea anumitor activități.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI