Tot mai mulți viruși de smartphone vor să-ți fure banii

Tot mai mulți viruși de smartphone vor să-ți fure banii
14:30 08.08.2018

Virușii bancari Trojan pentru dispozitive mobile sunt, oficial, pe lista celor mai importante amenințări cibernetice în primele șase luni al acestui an. Virușii troieni de tip mobile banking sunt printre cele mai periculoase tipuri de malware, fiind create pentru a fura bani direct din conturile bancare ale utilizatorilor de dispozitive mobile.

Numărul de pachete de instalare pentru mobile banking – modificări care ajută atacatorii să evite detectarea de către soluțiile de securitate și să-și extindă arsenalul – a atins un număr de peste 61.000. Este cel mai înalt prag atins până acum și reprezintă de peste două ori mai multe instalări decât în ​​primele trei luni ale al anului 2017.

Acest tip de atac este atrăgător în special pentru infractorii cibernetici care caută să obțină un profit rapid și ușor. Malware-ul este, de obicei, deghizat într-o aplicație legitimă, pentru a convinge utilizatorii să-l instaleze. Odată ce aplicația bancară este lansată, troianul își afișează propria interfață care se suprapune peste interfața aplicației bancare. Când utilizatorul introduce datele de identificare, malware-ul fura informațiile.

În al doilea trimestru 2018, dintre toate atacurile cu malware pentru dispozitivele mobile, cele mai multe cazuri de malware pentru mobile banking au fost identificate în SUA (0,79%), Rusia (0,7%) și Polonia (0,28%).

„Peisajul amenințărilor din al doilea trimestru al acestui an ne oferă multe motive de îngrijorare în ceea ce privește securitatea utilizatorilor de dispozitive mobile. Creșterea la nivel global a numărului pachetelor de instalare a malware-ului pentru mobil – în special al celor asociate cu serviciile bancare – demonstrează că infractorii cibernetici creează în mod constant noi modificări ale malware-urilor, de fiecare dată mai sofisticate și mai greu de depistat de către soluțiile de securitate digitală”, explică Victor Chebyshev, expert în securitate la Kaspersky Lab.

Pentru a reduce riscul infectării cu malware poți face următoarele lucruri:

  •  Instalați aplicații numai din surse de încredere – în mod ideal din magazinul oficial al aplicațiilor;
  •  Verificați permisiunile solicitate de aplicație – dacă acestea nu corespund cu sarcina aplicației (de exemplu, o aplicație pentru citit solicită accesul la mesaje și apeluri), acesta poate fi un semn al unui malware;
  • Utilizați o soluție eficientă de securitate pentru a vă proteja de malware. Versiunea gratuită a aplicației Kaspersky Internet Security pentru Android vă poate ajuta să evitați astfel de situații neplăcute;
  •  Nu dați clic pe linkurile din e-mailurile spam;
  •  Nu efectuați procedura de rooting a dispozitivului, deoarece le va ușura mult munca infractorilor cibernetici.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI