Viața extraterestră ar putea exista pe Venus, chiar dacă pare SF

Viața extraterestră ar putea exista pe Venus, chiar dacă pare SF
16:38 17.04.2018

Unii cercetători sunt de părere că Venus nu ar trebui tăiată de pe lista planetelor unde avem șanse să găsim viață extraterestră.

Venus este o planetă extrem de inospitalieră pentru oameni, pentru viață și chiar pentru obiecte în general. Este uscată și suficient de fierbinte încât să topească plumbul, iar presiune atmosferică este de 90 de ori mai mare decât pe Pământ.

Cu toate acestea, Venus a fost o planetă temperată acum mult timp, iar mările sale ar fi existat timp de aproximativ două miliarde de ani, conform unor modele de cercetare dezvoltate recent.

Astfel, Venus ar fi putut fi o planetă locuibilă pentru o bună bucată de timp din existența Sistemului Solar, conform lui David Grinspoon, astrobiolog și cercetător la Planetary Science Institute din Tucson, Arizona.

Planeta-soră a Pământului ar putea susține viața chiar și astăzi, cel puțin în anumite zone. Într-adevăr, suprafața planetei e extrem de fierbinte și aici n-ar putea supraviețui nimic, dar la câteva zeci de kilometri în atmosferă lucrurile stau altfel.

Temperaturile și presiunile de aici sunt similar cu cele de la suprafața Terrei, astfel că viața venusiană, dacă a existat vreodată, ar fi putut să nu moară complet, ci să ”se retragă” în nori.

Norii sunt compuși în mare parte din acid sulfuric, ceea ce te face să te gândești că n-ar putea exista viață și aici. Totuși, de-a lungul ultimelor decenii, biologii au descoperit o serie de microbi pe Pământ, capabili să supraviețuiască în condiții extreme. Iar norii acizi de pe Venus ar putea oferi energia chimică necesară microbilor care trăiesc acolo.

Grinspoon nu susține că există viață pe Venus, dar apreciază că este o posibilitate pe care comunitatea ar trebui să o ia mai în serios. În plus, o parte din colegii săi susțin ideea.

Sursa: space.com
loading...