Un Boeing 787 Dreamliner a folosit cu ulei de gătit pentru combustibil

Un Boeing 787 Dreamliner a folosit cu ulei de gătit pentru combustibil

Într-o cursă desfășurată în urmă cu câteva zile, un avion Boeing 787 Dreamliner de dimensiuni generoase a zburat folosind ulei din semințe de muștar.

De curând, un experiment mai puțin obișnuit a fost efectuat de compania australiană Qantas. Operatorul de zbor a avut mai multe probleme de imagine în ultimii ani și a încercat un pic să remedieze situația printr-un gest generos pentru mediul înconjurător. Consiliul Internațional pentru Transport Curat a clasificat operatorul australian de zboruri ca fiind cea mai poluantă companie care organizează zboruri peste oceanul Pacific. Aparent, avioanele sale emanau cea mai mare cantitate de dioxid de carbon în atmosferă.

Problema poluării nu se va remedia prea ușor, iar procesul poate dura până la câteva decenii. Important este ca cineva să facă primul pas. În acest scop, Qantas a decis să inițieze un program prin intermediul căruia își va alimenta avioanele într-un procent din ce în ce mai mare cu combustibil alternativ sau biofuel.

Primul zbor al Qantas care a folosit și altă formă de combustibil, pe lângă tradiționala benzină ușoară, a avut loc săptămâna trecută între Statele Unite și Australia. Zborul QF96 de la Los Angeles la Melbourne a folosit o combinație de combustibil tradițional cu ulei de gătit pentru a-și atinge destinația.

Uleiul cu pricina a fost obținut din semințe de muștar. Procesul de extracție din spate a fost realizat de către Agrisom Bioscienses, o companie care combină agricultura cu avansurile tehnologice din Canada.

În condiții ideale, utilizarea exclusivă de ulei de muștar în loc combustibil clasic ajută la scăderea emisiilor de carbon de către avioane cu până la 80%. În cazul zborului efectuat de Boeing 787 Dreamliner între SUA și Australia, reducerea a fost de doar 7 procente, deoarece doar 10% din rezervor a fost umplut cu ulei din semințe de muștar. Până în 2020, Qantas și-a propus să facă astel de zboruri la intervale de timp regulate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI