Un adolescent s-a transformat în hacker, ca să-și schimbe notele la școală

Un adolescent s-a transformat în hacker, ca să-și schimbe notele la școală
06:00 15.05.2018

De frica părinților, un adolescent a încercat să-și schimbe notele primite la liceu prin câteva tentative de phishing. Comportamentul de hacker s-ar putea să-l ducă la pușcărie.

În funcție de cât de responsabil ești la școală, perioada examenelor sau a tezelor s-ar putea să fie cea mai stresantă din viața ta până la vârsta respectivă. Dacă iei note mici s-ar putea să fii pedepsit de părinți sau, în cel mai rău caz, riști să nu intri la facultatea sau la liceul pe care le dorești. Din aceste motive, unii elevi ajung să apeleze la gesturi disperate pentru a remedia o notă proastă, chiar dacă unele dintre gesturi sunt ilegale.

Aceasta este povestea unui tânăr licean în vârstă de 16 ani din localitatea Concord, statul California. Adolescentul a fost arestat de curând de către poliția locală cu ajutorul Serviciului Secret din Statele Unite ale Americii. Pentru a intra în vizorul autorităților, copilul a inițiat o campanie de phishing împotriva profesorilor săi de la liceu.

Gestul său avea ca scop aflarea parolelor de pe catalogul online în care profesorii își treceau notele. Majoritatea profesorilor tânărului au primit un email ce părea să fie oficial și includea toate însemnele portalului școlii. Deși unii profesori și-au dat seama de tentativa de fraudă, cel puțin unul dintre cei vizați s-a transformat în victimă, iar datele sale de autentificare au intrat în mâna elevului de liceu.

Imediat după acel episod, adolescentul a folosit datele de autentificare furate pentru a-și schimba atât notele sale, cât și ale altor elevi. În unele cazuri, a crescut notele, dar unii liceeni s-au trezit cu note mai mici pentru că nu se aflau pe lista de prieteni ai hackerului.

Serviciile secrete au reușit până la urmă să-l identifice pe elev pornind de la IP-ul site-ului creat ca o clonă pentru platforma online a lice-ului. La această oră este programat să ajungă în fața unui judecător pentru încălcarea a 14 capete de acuzare. Între timp, a fost și exmatriculat de la școală.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI