Produsele magazinelor mai ieftine, mai proaste, interzise de UE

Produsele magazinelor mai ieftine, mai proaste, interzise de UE
Daniel Ștefan
Daniel Ștefan
12:02 12.04.2018

Uniunea Europeană va interzice produsele alimentare de slabă calitate comercializate în supermarketurile din estul Europei.

Bruxellesul vrea să scoată în afara legii produsele alimentare ale unor branduri de top, dar care vând versiuni inferioare ale acestora în statele din estul Uniunii Europene. Membrii Comisiei Europene au descoperit sute de astfel de produse vândute în supermarketurile din est.

Oficialii UE numesc aceste produse „dual food”, iar anunțul a fost făcut public miercuri, 11 aprilie, în urma unor plângeri venite din țările din centrul și estul Uniunii. Printre producătorii de top care apelează la această strategie se numără Coco-Cola, Pepsi, HiPP baby food, Birds Eye, Lidl și Spar.

Unele dintre ele se regăsesc și la noi, dar, bineînțeles, acestea au negat că vând produse de slabă calitate în țările unde sunt comercializate la prețuri mai mici. Același lucru s-a observat și la mărci precum Ariel și Persil, care vând detergenți mai slabi calitativ în estul Europei. Majoritatea clienților nu bagă de seamă, se bucură că găsesc branduri de top la un preț accesibil.

Luna viitoare, Comisia Europeană va întruni o echipă care să testeze produsele acestor companii multinaționale. „Noi nu ordonăm gusturile. Nu mă ating de heringii danezi, nici de cârnații cehi. Dacă există un brand care comercializează în mai multe state membre, există pretenția legitimă ca acesta să vândă același lucru peste tot”, spune Věra Jourová, membră a Comsiei Europene, pentru The Guardian.

Pentru români, decizia ar putea fi din nou una dezavantajoasă pentru că în mod sigur se va reflecta în creșterea prețurilor. Dacă până acum credeai că iei ceva de calitate la un preț bun, află că acel brand nu oferea nici pe departe aceeași calitate ca în vest și aparent, UE vrea să pună capăt acestei specule.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: The Guardian