De ce adolescenții preferă să vorbească online decât față în față

De ce adolescenții preferă să vorbească online decât față în față

Tehnologia a schimbat modul în care trăim, muncim, dar și modul în care comunicăm, iar adolescenții de azi ar putea indica cum va arăta comunicarea în viitor.

Mai mult de două treimi din adolescenți preferă să comunice cu prietenii lor online decât în persoană, potrivit unui nou studiu realizat de organizația nonprofit Common Sense Media. Procentul tinerilor care preferă să vorbească cu prietenii lor față în față a scăzut la 32% de la 49% cât era acum șase ani, potrivit sondajului la care au participat 1000 de copii americani cu vârstele cuprinse între 13 și 17 ani.

Asta nu înseamnă că adolescenții nu mai comunică, ci o fac altfel. Din 2012 până în prezent se vede o creștere a preferinței pentru comunicarea prin intermediul rețelelor sociale, dar și prin apeluri video.

„Se întâmplă ceva aici. Va avea loc o schimbare fundamentală a modului în care vom comunica în viitor?”, se întreabă Vicky Rideout, co-autoare a studiului. Ea semnalează faptul că tot mai mulți adolescenți (54%) declară că smartphone-urile îi distrag „atunci când ar trebui să le acord atenție oamenilor cu care sunt”. Iar un alt lucru interesant este faptul că 44% dintre ei sunt frustrați de prietenii lor că stau prea mult pe telefoane atunci când ies împreună.

Aici ar putea fi și cauza pentru care tot mai mulți preferă să vorbească online, pentru că nu sunt ignorați. „Oare pentru că sunt distrași de telefoane atunci când ies nu este mai ușor pentru ei să comunice online decât să o facă față în față?”, se întreabă Rideout.

De asemenea, studiul arată popularitatea de care se bucură rețelele sociale. 89% dintre adolescenții care au un smartphone folosesc rețele sociale, un plus de 47% față de acum șase ani de zile. Acum, peste 70% dintre adolescenți folosesc rețelele sociale de mai multe ori pe zi în comparație cu 34% în 2012. În plus, 38% dintre tineri accesează de mai multe ori rețelele într-o singură oră față de 16% cât era acum șase ani.

Cele mai populare rețele sociale în rândul tinerilor americani sunt: Snapchat (63%), Instagram (61%), Facebook (43%) și Twitter (20%).

Vestea bună este că tinerii sunt conștienți de impactul pe care rețelele sociale îl au asupra vieții lor, atât efectele bune, cât și negative. Totuși, deși 70% cred că companiile de tehnologie îi manipulează să petreacă tot mai mult timp online, adolescenți nu pot rezista să nu le folosescă produsele.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: