28 apr. 2018 | 15:51

Fotografia cu Marte care dovedește că nu știm atât de multe despre planetă

ACTUALITATE
Fotografia cu Marte care dovedește că nu știm atât de multe despre planetă

ExoMars Trace Gas Orbiter a trimis prima imagine uimitoare de pe noua sa orbită aflată la 400 de kilometri deasupra suprafeței marțiene.

ExoMars Trace Gas Orbiter este sonda Agenției Spațiale Europene, în colaborare cu Ruscosmos, lansată în 2016. Pe 15 aprilie, sonda și-a schimbat orbita, ajungând mai aproape de Planeta Roșie. Imaginea pe care a capturat-o recent nu surprinde o suprafață roșiatică, stâncoasă și aridă.

Fotografia arată 40 de kilometri de praf și gheață, de-a lungul craterului Korolev din emisfera nordică a planetei, potrivit unui comunicat al Agenției Spațiale Europene. ExoMars Trace Gas Orbiter se bazează pe patru instrumente de maximă precizie: camera, două spectrometre și un detector de neutroni. Scopul navei spațiale este să înțeleagă atmosfera marțiană, mai bine decât au făcut-o alte instrumente.

Sonda a ajuns în orbita lui Marte în octombrie 2016, însă abia acum s-a stabilit în punctul potrivit, fiind gata să ajute știința. Nava spațială încearcă să înțeleagă gazul din atmosfera marțiană, în special metanul. Acest gaz a fost legat atât de procesele biologice, cât și de cele geologice.

Unele reviste de specialitate sunt de părere că metanul, probabil, nu ar trebuie să se mai găsească, din moment ce reacțiile chimice din atmosfera planetei ar fi trebuit să-l distrugă. Însă e posibil ca un proces să-l aducă înapoi. Astfel că, misiunea sondei nu se rezumă doar la a furniza imagini spectaculoase celor care sunt în căutare.

În cazul în care va da peste metan va dovedi că mai sunt multe alte procese despre care noi nu știm nimic. Fotografiile servesc ca artă, însă ele vor ajuta la depistarea sursei de metan. În plus, sonda va primi și ajutor în 3 ani. ExoMars Martian Rover urmează să fie lansat în 2021.