Situațiile excepționale în care să fii obez ți-ar putea salva viața

Situațiile excepționale în care să fii obez ți-ar putea salva viața
Bianca Prangate
12:30 26.05.2018

Deși pare de necrezut, să fii obez te poate ajuta în situații excepționale, mulțumită așa-numitului paradox al obezității.

De cele mai multe ori, un indice de masă corporală poate cauza o suită de probleme de sănătate – de la diabet și până la boli cardiovasculare. Medicii se întreabă dacă, dincolo de toate relele, obezitatea poate aduce vreodată ceva bun.

O cercetare din Danemarca, condusă de Aarhus University Hospital Department of Clinical Epidemiology, a arătat că pacienții obezi care se internează în spital din cauza unei boli infecțioase au șanse cu 50% mai puține de a muri la puțin timp după externare față de pacienții cu greutate normală. Mai mult, oamenii subponderali ar avea un risc dublu de a muri la câteva luni după externare.

Oamenii de știință au analizat datele a peste 18.000 de pacienți din spitalele din Danemarca din intervalul 2011-2015. „Supraponderalitatea și obezitatea au fost asociate cu o rată de mortalitate substanțial redusă cu 90% în urma internării în spital”, au explicat cercetătorii. „O asociere între subponderalitate și mortalitate crescută a fost atribuită pacienților care au trecut prin scăderi în greutate recente”.

Un alt studiu a arătat că să fii obez reduce cu 30% riscul de a muri de infecții la plămâni. Pentru a descoperit asta, au fost analizate peste 1,7 milioane de cazuri de pneumonie din peste 1.000 de spitale din SUA.

Totuși, există multe zone gri când vine vorba de persoanele supraponderale. Nu toate tipurile de corp sunt predispuse aceluiași nivel de risc, iar două persoane cu același indice de masă corporală pot să nu fie expuse acelorași probleme de sănătate. Spre exemplu, persoanele care au un strat de grăsime viscerală în jurul organelor sunt mai predispuse la diferite boli decât cele care au un strat gros de țesut adipos sub piele.

Paradoxul beneficiilor obezității are mai multe explicații. Una din ele spune că impactul greutății în plus impune sistemului imunitar nevoia de a fi mereu gata de acțiune. Alta explică cum depozitele de grăsime oferă rezerve de energie.

Dincolo de paradoxuri, e mai bine să ții cont de statistici, iar acestea spun că cel mai bine este să încerci să îți păstrezi greutatea în limitele normale.

Etichete:
Comentarii
loading...