Samsung ar oferi un telefon cu un ecran mai ceva ca în Star Wars

Samsung ar oferi un telefon cu un ecran mai ceva ca în Star Wars
18:22 17.12.2018

Samsung se pregătește intens pentru lansarea lui Galaxy S10, însă asta nu înseamnă că nu lucrează și la o mulțime de alte proiecte.

Display-urile holografice sunt viitorul în tehnologia telefoanelor mobile. Se vorbește deja de câțiva ani despre astfel de ecrane, doar că progrese reale nu prea am văzut până acum. Cu siguranță, e o muncă titanică pentru a crea așa ceva, dar pare că Samsung a făcut câțiva pași în această direcție.

samsung display holografic

Compania sud-coreeană a înregistrat un brevet la World Intellectual Property office și la United States Patent and Trademark Office. În cadrul acestuia, apare prototipul unui ecran holografic. Acesta folosește un modulator spațial de lumină, capabil să elimine nu doar unghiurile de vizualizare limitate, ci și rezoluția slabă a tehnologiilor holografice din prezent.

Într-adevăr, un astfel de proiect sună doar ca un vis frumos, cel puțin momentan. Samsung a mai cochetat cu această tehnologie și în trecut, însă fără rezultate prea concrete. Având în vedere brevetul înregistrat, pare că totuși au reușit să găsească o metodă viabilă pentru a rezolva problemele anterior amintite, unghiurile și rezoluția.

samsung display holografic 2

Documentul descrie o serie de micro-lentile aranjate pe o suprafață plană, adică pe ecran. Acestea concentrează fasciculele de lumină emise de display, pentru a proiecta o imagine 3D în aer. Tehnologia pe care o propune Samsung pare să ne aducă mai aproape ca niciodată de hologramele din Star Wars.

Cu siguranță, suntem la ani buni, dacă nu la mai bine de un deceniu distanță de realitate. Aplicații practice ar putea fi destule, însă rămâne de văzut care vor fi costurile asociate acestei tehnologii, mai ales când vine vorba de introducerea sa pe dispozitive obișnuite, pentru consumatorii de rând.