Samsung vrea să lanseze nu una, ci patru versiuni ale Galaxy S10

Samsung vrea să lanseze nu una, ci patru versiuni ale Galaxy S10

Samsung S10 va fi un telefon aniversar, marcând al zecelea telefon din seria Galaxy S, iar asta înseamnă că ar trebui să fie un telefon care să întoarcă capete și care să uimească.

Ceea ce știm până acum despre următorul Samsung Galax S10 este faptul că va avea un procesor de 7 nm, primul de acest fel într-un smartphone Samsung. Apple a pornit acest trend prin includerea procesorului A12 Bionic în noile telefoane, iPhone Xs și iPhone Xs Max.

De asemenea, Huawei a anunțat că va include procesorul Kirin 980 (tot de 7nm) în următorul smartphone ce este anunțat să fie lansat la Londra pe 16 octombrie (probabil Huawei Mate 20 și Mate 20 Pro). Un asemenea procesor este mai mic decât cel de 10 nm și conține mult mai mulți tranzistori, ceea ce înseamnă că este mai puternic și mai eficient decât procesoarele existente.

În același timp, pentru Samsung Galaxy S10 ar trebui să ne așteptăm la o cantitate de memorie RAM mai mare, dar și la un modul RAM mai rapid și un spațiu de stocare mai performant.

Pentru S10 se vorbește despre un nou ecran Super AMOLED, iar ramele de sus și de jos ale ecranului vor fi și mai mici, iar asta va duce la o rată de ecran/corp mult mai mare. Este de așteptat ca noul model al Samsung să aibă încorporat și un senzor de amprentă sub display.

Samsung Galaxy S10 ar putea avea trei senzori foto pe spate și S10+ ar putea avea un sistem dual de cameră pe față. Asta știam până acum, dar odată cu un update la Android 9 pentru Galaxy S9+ am mai aflat câteva lucruri.

În acest update, Samsung a introdus patru fișiere numite ssrm_beyond. Beyond este un termen folosit internet pentru a desemnat următorul smartphone care care compania îl lansează. De ce patru fișiere? Pentru că s-ar putea să avem patru versiuni de Samsung Galaxy S10.

  • beyond0: versiunea de bază a Galaxy S10, specificații tehnice ce nu sunt impresionant, dar care are un preț bun.
  • beyond1: varianta de bază a Samsung Galaxy S10, adică un telefon cu o diagonală de 5.8 inci.
  • beyond2: acesta va fi modelul S10+ care va avea diagonala mai mare, de 6,4 inci și cel care va avea cinci camere (trei pe spate, două în față).
  • beyond25g: asta ar putea reprezenta versiunea de Samsung Galaxy S10 care să suporte 5G.

Este de așteptat ca Samsung să dezvăluie noile telefoane S10 în ianuarie în cadrul CES 2019 din Las Vegas.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: