Samsung Galaxy S10: cum ar putea arăta viitorul flagship al companiei

Samsung Galaxy S10: cum ar putea arăta viitorul flagship al companiei

Samsung Galaxy S10 se îndreaptă către lansarea de la începutul lui 2019, iar până atunci, putem să speculăm despre cum va arăta viitorul telefon.

Aproape că s-a terminat cu 2018 și lansarea duoului S9 pare deja destul de îndepărtată. Poate mai vie e amintirea lui Note 9, care a văzut lumina zilei în prima parte a lui august, însă încă de atunci priveam către viitorul Galaxy S10.

Ediția aniversară, care va debuta în doar câteva luni, promite telefoane pe cinste, iar asta nu face decât să alimenteze teoriile despre cum va fi smartphone-ul pe care urmează să-l vedem. E destul de logic faptul că Samsung va încerca să ofere un ecran cu o suprafață mai mare decât până acum.

Teorii actuale vorbesc și despre o poziționare inedită a camerei foto secundare; aceasta ar urma să fie plasată în partea de sus a ecranului, pe centru, într-un decupaj creat special doar pentru aceasta. Astfel, dispare nevoia unei crestături pentru ecran, soluție de care Samsung a tot făcut mișto și pe care, probabil, nu o va adopta.

samsung galaxy s10 concept

Telefonul cu un astfel de ecran arată destul de bine, deoarece se desfășoară cam pe toată suprafața smartphone-ului. Nu chiar la fel de bine arată camera amplasată acolo, care totuși îți răpește din ecran.

Pe de altă parte, un astfel de design ar putea fi creat și cu ajutorul unor camere foto ascunse sub ecran. Există zvonuri conform cărora producătorul lucrează la integrarea camerei și a senzorilor sub ecran, urmând ca aceștia să-și facă treaba cu promptitudine atunci când este nevoie de ei.

Încă nu avem o idee clară despre modul în care va aborda Samsung problema camerei foto frontale, însă nici nu mai avem foarte mult de așteptat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: