Samsung Galaxy S10 ar putea fi primul telefon cu 12 GB de RAM

Samsung Galaxy S10 ar putea fi primul telefon cu 12 GB de RAM

Samsung Galaxy S10 se îndreaptă către data lansării, iar acum aflăm câte ceva și despre memoria RAM de la interiorul acestuia.

Samsung Galaxy S10 continuă să impresioneze prin zvonurile apărute despre acesta. Cele mai noi informații vorbesc despre cantitatea de memorie RAM și de spațiu de stocare pe care le vei putea folosi. Astfel, viitorul flagship al companiei ar urma să fie primul telefon de pe piață pe care să îl poți cumpăra cu 12 GB de RAM.

Alături de această cantitate de memorie RAM, producătorul vrea să-ți ofere și până la 1 TB de spațiu de stocare internă. Evident, numerele sunt imense și s-ar putea să fie mult mai mult decât ai nevoie. Asta nu schimbă faptul că producătorii se află într-o competiție și la aceste capitole.

Cel mai probabil, este vorba despre modelul de top dintre cele trei S10, la care Samsung lucrează în prezent. Așa cum ne-am obișnuit deja, însă, s-ar putea sud-coreenii să nu primească coroana de lauri la acest capitol. N-ar trebui să ne mire foarte tare dacă, până la lansarea telefonului, nu va apărea un producător chinez anonim, care să ofere un telefon cu 12 GB de RAM.

Samsung Galaxy S10, dotat cu procesor Exynos 9820, a apărut în primele teste de benchmark, iar rezultatele ar trebui să te convingă să strângi bani pentru un astfel de telefon, dacă vrei performanță maximă. Telefonul apare în testele celor de la AnTuTu, iar în plan intern, pare că vorbim despre telefonul cunoscut ca ”beyond2”. Ar putea fi vorba despre Samsung Galaxy S10.

În AnTuTu, Samsung Galaxy S10 a scos 325.076 puncte, la distanță destul de mare față de actualul lider, Huawei Mate 20 Pro, care are 309,628 puncte. Samsung a declarat că procesorul e cu 20% mai performant în mod single-core și cu 15% mai performant în mod multi-core.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI