Samsung Galaxy A9 Star propune camere foto performante

Samsung Galaxy A9 Star este cel mai nou proiect care ajunge la suprafață din partea sud-coreenilor, iar camerele foto ar putea fi vedeta acestuia.

Se pare că Samsung lucrează la mai multe telefoane pentru piața chineză, iar acestea ar urma să fie cunoscute drept Galaxy S8 Lite și Galaxy A8 Star. Primul este cunoscut și ca Samsung Gaalxy S Lite Luxury, iar cel de-al doilea, care are modelul SM-G8850, e încă nedezvăluit.

Totuși, asta nu înseamnă că nu avem parte de informații venite de pe canale neoficiale cu privire la telefon. Spre exemplu, aflăm că telefonul este, de fapt, Samsung Galaxy A9 Star. Noul smartphone are un ecran destul de generos, de 6,28 inci, iar rezoluția e pe măsură, Full HD+, de 2.220 x 1.080 pixeli.

Camerele foto ar putea fi cele mai important aspect al telefonului: Samsung Galaxy A9 Star propune un aranjament cu doi senzori, unul de 24 de megapixeli, iar altul de 16 MP. De asemenea, și camera pentru selfie-uri va oferi un senzor de 16 megapixeli. În ceea ce privește restul specificațiilor, telefonul ar trebui să aibă 4 GB de memorie RAM și 64 GB de stocare. Bateria este și ea destul de bună, cu o capacitate de 3.700 mAh.

Camerele cu rezoluții mai mari de 16 megapixeli sunt specifice telefoanelor mid-range din China, iar odată cu A9 Star, Samsung poate adresa mai bine problema competiției acerbe pe care o are pe această piață. De notat e și faptul că sistemul de camere foto e așezat vertical, în colț, la fel ca pe iPhone.

Produsele Apple sunt la mare căutare în China, așa că alți producători încearcă să adauge câte un element care să amintească de acestea. Senzorul de amprentă, așezat pe spate, rămâne totuși mai sus decât ar trebui și poate deveni incomid.

Citește și: