17 oct. 2018 | 14:20

Robotul care dansează ca un expert îți arată că scenariul Terminator nu e departe

VIDEO ACTUALITATE

Boston Dynamics n-a creat încă un robot militar care va extermina rasa umană, dar a creat unul care dansează mai bine decât multe persoane. Clipul de prezentare al companiei o să te dea pe spate (sau nu).

Boston Dynamics uimește din nou cu creațiile sale robotice și pare că progresează de la un an la altul. Ultima dată, Playtech ți-a prezentat robotul Atlas în timpul unui exercițiu de parkour pe la care l-a executat exemplar.

În timp ce probabil te gândești că acești roboți încep să semene din ce în ce mai mult cu un Terminator, Boston Dynamics vrea să te liniștească, așa că îți dezvăluie încă un roboțel interesant, cu “talent” la dans.

A fost “botezat” SpotMini și seamănă cu un patruped fără cap (sau, cel puțin, cu un cap foarte ciudat).

În loc să te plictisească cu explicații teoretice clasice despre modul de funcționare și materialele utilizate, Boston Dynamics a preferat să-ți arate mai degrabă ce poate acest roboțel, așa că l-au programat să execute câteva mișcări de dans pe ritmurile melodiei Uptown Funk.

Rapiditatea, flexibilitatea și precizia mișcărilor sunt impresionante, iar echilibrul pe care-l menține în timpul salturilor și balansului îți demonstrează că Boston Dynamics se “joacă” cu tehnologie superioară.

SpotMini este, după cum sugerează și numele, versiunea mai mică a lui Spot Robot, tot un patruped ciudat, dar mai robust și mai…înfricoșător, după părerea mea.

Unii l-ar putea considera simpatic și inofensiv. De fapt, nici nu pare că ți-ar putea zdrobi țeasta sub picioarele sale agile cu capete din cauciuc, pentru amortizarea zgomotului pașilor și pentru aderență. Cu siguranță, SpotMini și-ar putea găsi utilitatea prin cluburile de noapte, ca să mențină la intensitate maximă sufletul petrecerii (atât cât îl ține bateria, cel puțin).

Boston Dynamics lucrează în domeniu de ani de zile și a făcut serioase progrese în lumea roboticii, chiar dacă, momentan, acești roboți nu par să aibă vreo utilitate practică.

Compania s-a aflat sub “umbrela” Google X timp de patru ani, până când Alphabet a decis să o vândă celor de la SoftBank Group în 2017.