Riscurile la care sunt expuși copiii din cauza tehnologiei

Riscurile la care sunt expuși copiii din cauza tehnologiei
Bianca Prangate
18:30 26.02.2018

Pasiunea copiiilor pentru smartphone-uri și tablete ar putea avea efecte periculoase pentru ei pe termen lung. Sigur, nu e prima dată când auzi așa ceva.

Copiii sunt din ce în ce mai atașați de tehnologie, iar acest lucru are efecte negative pe toate planurile. Am vorbit pe larg despre nenumăratele consecințe ale consumului excesiv de tehnologie din partea copiilor aici.

Cercetătorii de la The Journal of the American Medical Association ne-au arătat deja că posibilitatea copiilor să dezvolte tumori benigne sau maligne în creier sau ureche este mai mare decât la adulți. Motivul este simplu – copiii absorb cu 60% mai multe radiații de la telefon decât adulții.

Recent, experții au observat că abilitatea copiilor de a manevra smartphone-uri le distruge abilitatea de a scrie când ajung la școală. Se pare că toate swipe-urile date pe ecran le îngreunează puterea și agilitatea de a folosi un pix sau stilou.

Într-un interviu cu The Guardian, Sally Payne, terapeut la The Heart of England foundation NHS Trust, a subliniat gravitatea problemei. „Copiii care vin la școală primesc un stilou, dar sunt din ce în ce mai incapabili să îl țină în mână pentru că nu au capacitățile fundamentale de mișcare”, a zis Payne. „Pentru a putea apuca un stilou și să îl miști, ai nevoie de un control puternic al mușchilor fini din degete. Copiii au nevoie de multe oportunități pentru a-și dezvolta acele capacități”.

Payne a mai spus că e mai ușor să oferi unui copil un iPad decât să îl încurajezi să se joace și să își dezvolte astfel mușchii fini din degete. Problema este că asta îi face să rateze simpla abilitate de a apuca și ține un pix sau un stilou.

Tehnologia are, desigur, beneficiile ei. Karin Bishop, director asistent la Royal College of Occupational Therapists, a spus că deși sunt multe aspecte pozitive ale folosirii tehnologiei, există dovezi tot mai puternice ale impactului unui stil de viață mai sedentar și ale unei interacțiuni sociale virtuale mai bogate. Asta pe măsură ce copiii petrec mai mult timp în casă online și mai puțin timp participând fizic la activități.

Sursa: The Guardian
loading...