Rezultate bac 2018: notele la bacalaureat sunt afișate pe edu.ro

Rezultate bac 2018: notele la bacalaureat sunt afișate pe edu.ro
08:00 04.07.2018

Dacă ai susținut examenul de bacalaureat în urmă cu câteva zile, pentru rezultate bac 2018 poți accesa site-ul bacalaureat.edu.ro până în ora 12.

ACTUALIZARE La ora 10.30, au fost publicate rezultatele înregistrate de elevi la Bac 2018 pe bacalaureat.edu.ro. Site-ul e ca în fiecare an, alegi județul și-ți cauți nota. Asta dacă rezistă la fluxul mare de elevi care îl vor accesa în primele zeci de minute.

Primul set de rezultate bac 2018 va fi afișat astăzi, 4 iulie 2018 pentru prima sesiune din acest an. Notele la bacalaureat 2018 vor fi afișate atât în centrele de examen în care au fost susținute probele, cât și pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării la adresa bacalaureat.edu.ro. Întregul proces se va desfășura până la ora 12:00.

Între orele 12:00 și 16:00 pot fi despuse contestații de către doritori la centrele de examen, iar rezultatele finale după contestații vor fi publicate pe data de 9 iulie. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să susţină toate probele scrise şi să obţină nota 5 la fiecare dintre acestea, precum şi să obţină media 6, cel puţin, la probele scrise.

Rezultate bac 2018: care au fost statisticile pe județe în 2017

Anul trecut, rata de promovare la Bac, după afişarea rezultatelor finale, a fost de 72,9%, mai mare decât cea de 68,1% consemnată în 2016. Din top 5 judeţe cu cele mai bune rezultate, după rezultatele finale la bac 2017, au făcut parte: Bacău (84,53% dintre elevi au promovat), Sibiu (84,39%), Iaşi (84,10%), Cluj (83,65%) şi Brăila (81,15%). La polul opus s-au situat judeţele: Ilfov (44,31%), Giurgiu (51,96%), Teleorman (56,00%), Gorj (60,06%) şi Mehedinţi (61,17%). După afişarea rezultatelor finale la bac 2017, numărul mediilor de 10 la bacalaureat a fost de 126.

Potrivit statisticilor din ultimii 10 ani, în 2008 au promovat bacalaureatul 78,30% dintre elevii înscrişi, în 2009 – 81,47%, în 2010 – 69,30%, în 2011 – 45,73%, în 2012 – 44,41%, în 2013 – 56,44%, în 2014 – 60,65%, 2015 – 67,9%, iar în 2016 – 68,1%.

[readmore]

Rezultate bac 2018: când va avea loc a doua sesiune

Cei care au aflat că nu au reuşit să promoveze examenul după afişarea rezultatelor la sesiunea din vară a bacalaureat 2018 vor putea participa la sesiunea de toamnă. În perioada 10-13 iulie 2018 se va face înscrierea candidaţilor la a doua sesiune a bacalaureatului, iar pe 27 iulie înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe.

Pe 20 august se va ţine proba scrisă la Limba şi literatura română, iar pe 21 august 2018 proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Vor urma, pe 22 august proba scrisă obligatorie a profilului şi pe 23 august 2018 proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. Pe 1 septembrie se va face afişarea rezultatelor pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat (până la ora 12.00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00). Urmează, în perioada 2-5 septembrie 2018, rezolvarea contestaţiilor, iar pe 6 septembrie 2018 afişarea rezultatelor finale la bac 2018, sesiunea de toamnă.