Cine sunt oamenii care chiar au nevoie de Facebook și alte rețele sociale

Cine sunt oamenii care chiar au nevoie de Facebook și alte rețele sociale
20:37 22.10.2018

Rețelele sociale pot avea efecte negative când vine vorba de tineri, însă un nou studiu arată că acestea ar putea fi cu adevărat benefice pentru un alt segment de vârstă.

Cercetarea a constat că rețelele sociale pot avea efecte pozitive în rândul populației cu vârste înaintate, în cazul cărora izolarea socială și singurătatea sunt elemente cheie ale bunăstării.

Shannon Ang de la Universitatea din Michigan este autorul principal al studiului și susține că folosirea rețelelor sociale poate reduce efectele negative ale contactului social limitat, care vine ca o consecință a durerii. Rezultatele ar putea fi extinse și pentru alte afecțiuni precum bolile cronice și limitările funcționale care, precum durerea, restricționează activitățile fizice pe care bătrânii le pot avea în afara casei. 

Pentru a ajunge la această concluzie, Ang și Tuo-Yu Chen de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore au folosit date ale unui sondaj național, care a implicat mai mult de 3.400 de beneficiari ai Medicare, cu vârste de peste 65 de ani. 

Respondenții au fost întrebați despre depresie, durere și activitatea lor socială. Cu toate acestea, datele nu arată tipul de rețele sociale pe are bătrânii le folosesc, deși 17% din aceștia folosiseră un canal de social media în ultima lună. Pentru a vedea dacă potențialele beneficii veneau de la rețelele sociale și nu de la utilizarea internetului în general, cercetătorii și-au ajustat analiza pentru diferite utilizări ale internetului, cum ar fi plata facturilor sau cumpărăturile.

Constatările au arătat că vârstnicii care au experimentau diverse dureri aveau mai puține șanse să se implice în activități sociale care necesită interacțiuni față în față, ce aduc beneficii mintale. În același timp, cercetătorii au arătat că rețelele sociale îi ajută pe aceștia să-și păstreze funcția cognitivă și bunăstarea psihologică.

„Acest lucru este critic, deoarece debutul durerii poate duce la izolare socială și depresie, care au efecte negative asupra sănătății vârstnicilor”, a mai adăugat Ang.

Sursa: Futurity
loading...