Ready Player One primește un trailer încărcat de realitate virtuală

Ready Player One este următorul lung metraj al lui Steven Spielberg și unul care încearcă să ne atragă atenția asupra priceperii regizorului în domeniul SF.

Trecând peste faptul că este unul dintre cei mai influenți regizori din ultima jumătate de secol, mulți asociază imaginea lui Steven Spielberg cu câteva drame ce au reușit să atragă un public foarte larg. Lista include filme precum Saving Private Ryan, Lincoln sau Schindler`s List. Pentru că niciodată nu a avut doar un singur as în mânecă, același Spielberg ne-a marcat copilăria cu Indiana Jones, Minority Report sau Jurassic Park.

Iminentul Ready Player One pare să combine spiritul aventurilor din Indiana Jones cu fascinația regizorului pentru futurism și o viziune a unui viitor nu foarte îndepărtat. Trecând însă peste particularitățile vizuale ale peliculei, aceasta este o ecranizare a romanului lui Ernest Cline cu același nume și, din câte se pare, același scriitor s-a implicat și în realizarea scenariului împreună cu Zak Penn (The Avengers, The Incredible Hulk sau X-Men 2).

Povestea filmului este una destul de elaborată, dar fanii genului SF vor avea cu siguranță o serie stufoasă de motive ca să ajungă în cinematografe pentru Ready Player One. Din ce putem desprinde din cel mai nou trailer, acțiunea filmului va gravita destul de mult în jurul unor experiențe VR.

În 2045, Wade Watts, intepretat de Tye Sheridan (Yellow Birds, X-Men Apocalypse), încearcă să fugă de realitatea sumbră a lumii cotidiene. În acel context, apelează la OASIS, o lume virtuală în care ceea ce se întâmplă este limitat doar de propria imaginație. Din motive necunoscute, în Ready Player One, se duc numeroase războaie pentru viitorul OASIS, atât în lumea virtuală, cât și în universul real. Una peste alta, ar fi fost drăguț ca headseturile de realitate virtuală să nu pară desprinse din trecutul nostru, aducându-ți mai degrabă aminte de primele prototipuri de Oculus Rift din 2012, decât de o lume SF din anul 2045.

Alexandru Puiu
19:02 17.02.2018
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video