08 aug. 2018 | 10:00

Tot ce trebuie să știi despre Raya, Tinder-ul celebrităților

ENTERTAINMENT
Tot ce trebuie să știi despre Raya, Tinder-ul celebrităților
Odyssey Online

Cândva, Raya era o aplicație cunoscută de un număr foarte mic de persoane. A fost fondată în secret în 2015, drept o aplicație de tip Tinder pentru celebrități. Între timp, mai multă lume a aflat de Raya, dar procesul se selecție a membrilor nu este mai puțin riguros.

Membrii includ actori celebri de la Hollywood, muzicieni și oameni de știință extraordinari. Lista de mai jos te va ajuta să privești fugar în culisele uneia din cele mai secretose aplicații de telefon.

Cine sunt utilizatorii Raya

Aplicația este plină de actori și actrițe, modele, atleți, muzicieni, oameni faimoși pe internet, designeri vestimentari și chiar oameni de știință. Printre persoanele despre care se știe că folosesc aplicația se numără John Mayer, Joe Jonas, Cara Delevingne, Demi Lovato, Kelly Osbourne, Raven Symone și Chelsea Handler. Toți membrii trebuie să plătească o taxă lunară de opt dolari și există pentru a fi accesibilă și pentru mai-marii Hollywood-ului, și pentru alte personaje care poate nu au același nivel de faimă.

Raya e ca un fel de Fight Club al aplicațiilor de dating

Acest Tinder pentru elite se bazează pe o serie de reguli care pun în prim plan intimitatea și discreția – cine nu le respectă, va suporta consecințele. Spre exemplu, nu ai voie sub nicio formă să faci screenshot-uri la conversații, asta dacă mai vrei să rămâi membru. Cei care încearcă să facă un screenshot, sunt anunțați de un mesaj că își riscă statutul de membru dacă postează imaginea online. Asta nu i-a oprit pe hackeri însă – Kelly Osbourne se numără printre primii oameni despre care s-a aflat că folosește Raya, iar cu aceasta ocazie, și „plebea” a aflat de aplicație exclusivistă.

Un comitet anonim alege cine intră și cine nu

Celebritățile nu vor să își facă un profil pe o aplicație de dating unde riscă să fie hărțuiți de fani, lucru care este de înțeles. Din acest motiv, un comitet special format din sute de oameni alege cine poate fi membru și cine nu. Ulterior, un algoritm ia decizia finală. Procesul este lung și laborios, iar mulți oameni sunt respinși. Cei care au însă recomandări de la membrii existenți, au însă un avantaj în fața celorlalți.

Dacă nu ai câteva mii de followeri pe Instagram sau un job wow, mai bine rămâi deoparte

În procesul de selecție, o etapă importantă este evaluarea paginii de Instagram a posibililor membri. Este important ca aceștia să aibă cel puțin câteva mii de followeri, iar printre ei să fie și mulți utilizatori Raya – mai exclusiv de atât nu se poate. Cei care ajung să fie utilizatori Raya trebuie să aibă un job în industriile creative sau științifice. Aplicația caută să atragă persoane care inovează din toate domeniile. Așadar, sunt bine-veniți atât cei care au ajuns extrem de celebri la Hollywood, cât și oamenii de știință de la NASA.

Nu există restricții de locație

Una din caracteristicile Tinder este restricția de locație. Această restricție nu există în cazul aplicației Raya. Utilizatorii pot vedea oameni de pe tot globul. Ei pot chiar să primească un match cu cineva de pe un alt continent – lucru nu foarte convenabil, dar care oferă o diversitate ce lipsește Tinderului.

Profilurile utilizatorilor Raya sunt mici spectacole în sine

Aplicația exclusivistă a creat din profilurile celebrităților adevărate spectacole. Vizualizarea unui profil implică un slideshow animat, cu muzică aleasă de utilizator, pe ideea că dacă tot suntem narcisiști, măcar să fim până la capăt.