Balena ucisă de plastic e tragedia produsă de poluarea omului

Balena ucisă de plastic e tragedia produsă de poluarea omului
21:10 07.06.2018

Poluarea cu plastic din oceane este o problemă pe care oamenii nu o iau în serios pe cât ar trebui. Dacă statisticile nu te impresionează, poate că acest caz o să reușească să te pună pe gânduri.

O balenă pilot a fost găsită aproape moartă în provincia sudică Songkhla din Thailanda. Veterinarii au încercat timp de cinci zile să o salveze, însă, din păcate, balena a murit. Cea mai tulburătoare parte a poveștii a fost descoperită în urma autopsiei.

În urma acesteia, au fost găsite aproape 8 kilograme de plastic în burta mamiferului. Moartea balenelor și fotografiile nu fac decât să ne reamintească că resturile de plastic din oceane continuă să ucidă viața sălbatică.

Enric Sala, explorator și oncolog marin la National Geographic spune că noi creăm un viitor distopic pe care nimeni nu îl dorește.

Oameni de știință de la Departamentul de servicii maritime și de coastă din Thailanda au declarat pentru Reuters că plasticul a ajuns în stomacul balenei pentru că, cel mai probabil, aceasta l-a confundat cu mâncarea.

Cercetătorii spun că nu contează că e vorba de un pai sau de un capac de sticlă – aceste articole pot fi consumate de animale și rămân blocate în tractul digestiv.

Unii văd moartea balenei ca pe o oportunitate de a convinge autoritățile din Thailanda să ia măsuri pentru a reduce utilizarea pungilor de plastic. „Vom folosi cazul balenei și vom invita toate sectoarele să-și arate intențiile cu privire la reducerea utilizării plasticului în Thailanda”, a declarat Jatuporn Buruspat, șeful Departamentul de servicii maritime și de coastă .

Din păcate, acesta nu este nici primul și nici ultimul caz de această natură. Acum două luni, o balenă a fost găsită moartă în apropiere de coastele Spaniei după ce a înghițit 29 de kilograme de plastic. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Science, opt milioane de tone de plastic intră în oceane, în fiecare an.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: NPR