15 sept. 2018 | 14:55

Plasarea de produse în seriale TV va include randări futuriste personalizate

ACTUALITATE
Plasarea de produse în seriale TV va include randări futuriste personalizate

Evoluția tehnologică a explodat în ultimul deceniu, dar formatul reclamelor de la TV și plasarea de produse din seriale a rămas neschimbată. Din acest punct însă, lucrurile vor evolua rapid.

Platforma Placer a celor de la Ryff operează pe un mecanism cât se poate de simplu. Pornind de la o putere de calcul semnificativă, facilitează manipularea fluxurilor video în timp real cu scopul eliminării sau adăugării de elemente. Nu contează dacă este vorba de un flux video transmis în direct precum un meci de fotbal sau un serial înregistrat în prealabil.

Tehnologia din spatele Placer poate fi folosită în foarte multe feluri, dar primele contracte țin de înlocuirea produselor promoționale incluse în seriale. Practic, va aduce plasarea de produse în secolul 21 prin personalizarea reclamelor din timpul unor show-uri de la TV în funcție de piața de distribuție sau de publicul dintr-un anumit oraș.

plasarea de produse exemplu

Dacă întreaga idee de plasare de produse ți se pare destul de abstractă, merită să o percepi ca fiind includerea unor gadgeturi sau perisabile în contextul unui serial. În momentul în care un actor bea Coca Cola într-un episod dintr-un show, compania din spatele acelui produs a plătit o sumă proporțională cu ratingul serialului. Același principiu se aplică în momentul în care un personaj dintr-un film aleargă cu o pereche de căști Beats by Dre prin fața camerei.

Problema cu plasarea de produse în manieră tradițională ținea de faptul că devenea bătută în cuie după finalizarea filmărilor. Cu Placer, obiectele promovate vor fi randate virtual la o calitate foto-realistă și incluse în mediul filmului, înlocuind produse reale.

Cu Placer, plasarea de produse poate fi adaptată la un set precis de date folosite în trecut doar pentru personalizarea reclamelor online. Dacă operatorul tău de televizune știe că ai o afinitate pentru Pepsi, nu vei vedea Coca Cola în filme.

Posibilitățile sunt virtual nelimitate, iar dacă întregul concept ți se pare incredibil de futurist, vei fi uimit să afli că Riff a încheiat deja un contract pentru implementarea tehnologiei în seriale cu Endemol Shine, compania care produce Black Mirror.

Placer este compatibil cu fluxul actual de distribuție al conținutului video și nu implică investiții suplimentare din partea operatorilor de televiziune, de exemplu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele