Permisul auto, obținut mai greu. Cine are probleme la eliberarea carnetului

Permisul auto, obținut mai greu. Cine are probleme la eliberarea carnetului
Alexandru Rizea
09:57 15.05.2018

Anul acesta atrage cu sine o serie de modificări pentru cei care vor un permis auto. Dacă în anii trecuți carnetul se obținea mult mai ușor, acum lucrurile s-au schimbat considerabil. Îți prezint întreaga procedură de obținere și eliberare a permisului auto.

Documente pentru eliberarea unui permis auto

  • O fişă medicală prin care să demonstreze că sunt apţi din punct de vedere medical pentru a conduce un autovehicul. Aceasta costă 80 de lei și este valabilă doar timp de 6 luni de la data eliberării ei.
  • Actul de identiate original
  • Copie după actul de identitate
  • O cerere tip
  • Dovada achitării taxei în valoare de 68 lei pentru permisul de conducere.

Totuși, spre deosebire de anii precedenți, fișa medicală va fi mai greu de obținut. Cei vizați sunt, potrivit unui ordin emis de Ministrul Sănătății în 2017, conducătorii auto diabetici sau cardiaci. Acestea trebuie să demonstreze prin acte de la medicul specialist că au capacitatea de a conduce un automobil.

Astfel, un candidat sau un conducător auto care suferă de diabet zaharat şi care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înţelege riscurile hipoglicemiei şi că este capabil să ţină sub control aceste episoade. La fel și în cazul hipoglicemiilor cronice, permisul de conducere auto se eliberează sau se reînnoieşte numai după ce au trecut 3 luni de la cel mai recent episod de acest gen.

Persoanele care au boli vasculare periferice, defibrilator implantat, cardiopatie valvulară cu regurgitare aortică, nu au voie să conducă. Nici cei cu afecţiuni cardiovasculare nu au voie să stea pe scaunul șoferului din cauza riscului ridicat de a face accidente grave în caz de alterarea funcţiilor cerebrale.

Șoferii care au angină pectorală, bradiaritmie sau tahiaritmie, sunt purtătoare de stimulator cardiac permanent, pot conduce un autovehicul dacă au la mână o adeverinţă medicală prin care sunt consideraţi apţi.

Ca și până acum, certificatul medical nu se eliberează in cazul existentei unor tulburari grave, cum ar fi abuzul și dependența de alcool, epilepsia, tulburari psihice majore, retard mental sau alte afectiuni neurologice care pot afecta vederea, auzul sau locomoția.

Permisul auto va fi obținut tot mai greu

În întreaga țară, candidații se plâng de dificultatea probei practice. Se pare că Ministerul de Interne a trimis directive pentru ca polițiștii să fie mai exigenți cu candidații și să nu treacă cu vederea nicio abatere de la lege.

Totuși, unii candidați au găsit modalitatea prin care să „fenteze” legea. Aceștia pleacă în altă țară unde dau de permis de conducere, întrucât în Occident este mai ușor de trecut proba practică.

În plus, permisele de conducere ale francezilor și britanicilor sunt cele mai influente și pot fi folosite în toată lumea cu extrem de puține restricții. Totuși, prețul obținerii unui carnet de conducător auto este extrem de ridicat și poate depăși 2000 de euro.

Nici autoritățile nu-i ajută prea mult pe candidați. Proasta organizare din prefecturile locale face ca unui candidat respins să îi mai vină rândul abia o dată la șase luni să dea examen din nou. Cu toate că, potrivit legii, candidaţii au dreptul să dea examen ori de câte ori doresc pe durata valabilitaţii şcolii de un an. Așa se face că, în cazuri extreme, un candidat dă de permis doar de două ori într-un an. Totuși, ca o consolare, cercetătorii britanici susțin că persoanele inteligente au mai multe șanse să pice examenul pentru permis.

Promovabilitatea a scăzut drastic

Din pricina numărului mare de accidente rutiere, gradul de promovabilitate al examenului de șofer a scăzut de la un an la altul. Dacă în 2010 rată de promovabilitate era de peste 95%, cinci ani mai târziu doar unul din doi candidați mai devenea conducător auto cu acte în regulă.

În 2016, 309.198 de candidati s-au prezentat în 2016 în vederea obținerii permisului auto, lucrurile au stat și mai prost și procentul a scăzut sub 40%. Ce s-a întâmplat anul trecut? Doar unul din trei candidați care au susținut examenul au putut pleca acasă cu un permis de conducere valabil. Este bine de știut că susținerea examenului se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor de pregatire teoretică și practică.

Există mașini pentru care n-ai nevoie de permis auto

Totuși, mai există o variantă pentru cei care nu reușesc să obțină permisul nici în ruptul capului: automobile ce nu se conduc cu carnet. Pentru a șofa aceste mașini, singurul lucru necesar este un atestat care poate fi obținut de la o școală de șoferi autorizată. Avantajele acestor mașini sunt designul plăcut, dimensiunile extrem de mici mici și impactul scăzut asupra mediului înconjurător.

loading...