Noi specii de tardigrade au fost descoperite într-o parcare

Noi specii de tardigrade au fost descoperite într-o parcare
15:01 01.03.2018

Tardigradele sau “urșii de apă” sunt niște creaturi de dimensiuni mici care, în caz că nu știai, sunt cunoscute pentru abilitatea extraordinară de a supraviețui în condiții extreme. Noi specii au fost acum descoperite într-un loc în care nu te-ai aștepta.

Tardigradele acestea pot trăi și până la 10 ani fără apă și se pot adapta până și în spațiu sau în cazul unei explozii a Soarelui. Până în acest moment, cercetătorii știau că există 167 de specii de tardigrade, însă studiul publicat de Universitatea Jagiellonian din Polonia atestă existența unei noi specii.

Pentru studiu a fost folosit un eșantion descoperit într-un loc de parcare din Japonia. Din acest eșantion cercetătorii au extras 10 specimene, cu ajutorul cărora au reușit să facă o cultură de laborator. În acest punct, specialiștii au analizat ADN-ul acestora și au folosit microscopia cu lumină de contrast și microscopia electronică de scanare în încercarea de a clasifica noile specii descoperite.

De asemenea, oamenii de știință au examinat ouăle tardigradelor, pentru a putea diferenția speciile. Astfel, s-a dovedit că ouăle noilor specii au o suprafață solidă, fapt care clasează noua specie în regnul persimilis din clasa hufelandi.

În studiu se precizează că ouăle au filamente flexibile atașate. Sunt asemănătoare cu cele ale altor două specii descrise recent, Macrobiotus paulinae din Africa și Macrobiotus polypiformis din America de Sud. Specialștii au descoperit prin intermediul analizelor morfologice și filogenetice o nouă specie, numită M. shonaicus sp. nov. Astfel, numărul speciilor de tardigrade din Japonia a crescut la 168.

Daniel Stec, autorul studiului, susține că principalul motiv pentru care tardigradele sunt importante este curiozitatea umană. El a adăugat că tardigradele au început să fie folosite în mai multe studii din domenii precum astrobiologie, psihologie, ecologie evoluționară etc.

Tot în Japonia, cercetătorii au reușit în urmă cu doi ani să creeze cea mai detaliată analiză a genomului tardigradelor. Astfel, au dezvăluit modul în care acestea supraviețuiesc. Geneticianul Takekazu Kunieda și echipa sa, de la Universitatea din Tokio, au arătat că „urșii de apă” au dezvoltat o serie de strategii importante pentru a se proteja în mediul înconjurător și au inclusiv o proteină care le protejează ADN-ul împotriva radiațiilor.