30 nov. 2018 | 13:00

Microsoft a reinventat Office, dar nu așa cum te-ai aștepta

ACTUALITATE
Microsoft a reinventat Office, dar nu așa cum te-ai aștepta

Printr-un update iminent, Microsoft Office va suferi cea mai mare schimbare din ultimul deceniu. Nu vorbim însă de modificări de interfața care te obligă să reînveți toate aplicațiile de birou.

În ultimii ani, gigantul din Redmond a trecut printr-o serie de schimbări semnificative și de substanță. Compania americană a trecut cu brio peste perioada în care își câștiga majoritatea banilor din Windows. Practic, din momentul în care Steve Ballmer a părăsit Microsoft, iar gigantul tehnologic a renunțat să mai încerce să facă valuri în industria de mobile, lucrurile s-au schimbat în bine.

Deși schimbările se reflectă într-o manieră cât se poate de vizibilă în profitabilitatea actuală a companiei fondate de Bill Gates, dacă te uiți la pachetul Office, nu ți-ai da seama. Deși s-a lansat de curând Office 2019, icoanele aferente aplicațiilor tale preferate au rămas în mare parte neschimbate din 2011 și până în prezent.

Oficialii Microsoft vor să schimbe imaginea brandului Office prin introducerea unui set de icoane complet diferit, mult mai modern, pentru fiecare dintre renumitele programele. Scopul fiecăreia dintre ele va fi în continuare evident, dar vor emana o aură de actualitate care nu era la fel de clară până acum. Dintr-un punct de vedere, vor încerca să reprezinte reorientarea spre cloud a companiei conduse de Satya Nadella.

Noile icoane pentru fiecare dintre progrămelele incluse în suita Office vor ajunge la utilizatori în lunile următoare prin intermediul unor actualizări. Deși este greu să le clasifici într-o manieră sau alta, reușesc să fie totuși mai interesante, iar având în vedere că vobrim de icoane, până și acesta este un plus. În contextul în care s-a lansat de curând Office 2019 și același update a ajuns și la utilizatorii de Office 365, este un gest drăguț din partea celor de la Microsoft să reflecte schimbările suferite de populara suită de aplicații și în elementele grafice cu care trebuie să interacționezi pentru a porni Word, Excel, PowerPoint și nu numai. Toate modificările au fost aduse sub tutela designerului șef Jon Friedman.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele