Magazinul care îți arată tot ce ți-a furat statul până acum

Magazinul care îți arată tot ce ți-a furat statul până acum
14:32 16.03.2018

Statul român te-a furat și ți-a furat cam mereu, iar dacă ai impresia că nu te afectează direct combinațiile astea, un ”magazin online” îți arată că te înșeli.

O mulțime de proiecte care mai de care mai interesante apar zilnic pe internet, iar acum e rândul unuia care îți arată cât de mult a furat statul de la tine. Probabil că ai idee că se întâmplă asta, dar din cauză că nu ai cifre exacte, e greu să îți dai seama, cu exactitate, cât de mult a luat statul, de oricine a fost condus, de la tine.

Tocmai de asta a fost lansat un soi de magazin online, Furat.shop, care îți arată cam ce a luat statul de la tine și cam câți bani a pierdut tot statul din cauza asta. Firește, banii nu sunt niciodată pierduți, ci doar se mută dintr-o mână în alta, dar nu spre oamenii de rând. Băieții deștepți au fost acolo dintotdeauna, iar cum nu se puteau opri unii pe alții, au făcut front comun.

Furat.shop e un proiect lansat de către Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Expert Forum (EFOR) și Freedom House România. În acest spațiu online, aceste organizații vor să îți arate mai clar ce și cât ți s-a luat. E vorba de multe lucruri aici, unele materiale, altele ceva mai spirituale. Ai avut de tras de pe urma căldurii, a gazelor, a curentului electric, dar totodată ai pierdut și prosperitate, perspectiva unor locuri de muncă mai bune și nu numai.

La majoritatea ”produselor” din magazin vei găsi și un preț atașat listării, ca să-ți faci o idee mai clară despre ce e vorba. Unele dintre ele au o valoare ”inestimabilă”, iar asta ar trebui să-ți dea de gândit. Așteptăm să vedem și alte produse adăugate în magazinul online, pe care îl poți accesa aici.