LG reinventează ceasul inteligent și îl combină cu unul tradițional

LG reinventează ceasul inteligent și îl combină cu unul tradițional

În cazul în care nu ți-au mai stârnit de mult timp curiozitatea ceasurile inteligente, LG Watch W7 va reuși să te facă să te răzgândești.

Smarwatch-urile au un farmec aparte și arată din ce în ce mai bine, mai ales dacă ești dispus să faci o investiție semnificativă într-un model de la un brand de renume. Nici măcar nu contează dacă te uiți la Apple, Huawei, Samsung, Motorola sau altă companie.

Din păcate, aproape toate, vin la pachet cu o problemă semnificativă pe partea de autonomie. Nimic nu este mai jenant decât să te plimbi prin oraș pe parcursul zilei, iar frumosul tău gadget de la mână să nu fie capabil să arate ora exactă.

Soluția la care s-au gândit cei de la LG constă în îmbinarea unui mecanism tradițional de ceas cu toate particularitățile unui Android Wear.

Rezultatul acelui efort este intiulat LG Watch W7, un gadget foarte arătos, chiar dacă nu este foarte feminin și este puțin probabil să mai vedem și o altă iterația a sa.

Smartwatch-ul se ascunde în spatele unui ecran sensibil la atingere de tip LCD cu diametru de la 1,2 inci.

Partea analogică a ecuației constă într-un set de limbi pe care le-am văzut pe ceasuri de câteva sute de ani. Acelea vor continua să afișeze ora exactă la mult timp după ce ți s-a terminat bateria la Android Wear. Ca referință, partea smart funcționează două zile departe de priză la LG Watch W7. Dacă ai nevoie doar de funcția de ceas asigurată analogic, te poți aștepta la o sută de zile per încărcare.

În privința performanței, ceasul utilizează un procesor Wear 2100 de la Qualcomm cu 768MB RAM. LG Watch W7 va ajunge în magazine începând cu 14 octombrie la prețul de 450 de dolari, o valoare destul de generoasă rapoartată la valoare pe care o vedem asociată de obicei ceasurilor inteligente.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: