22 iun. 2018 | 20:35

10 imagini care-ți arată cât de diferită e Japonia de restul lumii

ACTUALITATE
10 imagini care-ți arată cât de diferită e Japonia de restul lumii

Japonia a fost întotdeauna un mister pentru occidentali, dar când vrei să o descoperi, îți dai seama cât de diferită e această țară de cea în care te-ai născut. Cele mai banale sau mai enervante lucruri din țara ta natală sunt total diferite în Japonia.

O colecție de imagini realizată de BoredPanda ne dezvăluie cele mai interesante și mai diferite obiceiuri japoneze. Sunt imagini care fac cât o mie de cuvinte și îți dovedește cât de înapoiată ar putea fi țara în care locuiești.

În timp ce românii se chinuie să se adapteze cu problemele zilnice, japonezii au găsit de mult o rezolvare extrem de simplă, fără să se simtă cineva ofensat, să-l înjure pe cel de lângă el sau să comenteze prostii pe internet.

Așa protestează șoferii de autobuz în Japonia

autobuz japonia

Atunci când intră în grevă, în semn de protest, șoferii de autobuz continuă să lucreze, deci să transporte orășenii (care nu-s vinovați de situația lor), dar nu le ia bani pe cursă. În orașele japoneze, plata se face la urcarea în autobuz. De ce să blocheze tot traficul, când vinovate pentru situația lor sunt autoritățile? În consecință, nu vor mai fi plătite.

În Japonia, nevăzătorii se bucură de o viață mai bună

bere doza suc

În Japonia, dozele de sucuri sau bere au denumirile inscripționate cu limbajul Braille, special pentru persoanele fără vedere. Pare banal, dar, în acest fel, nevăzătorii nu mai sunt dependenți de cineva care vede. Statul ajută persoanele defavorizate prin mijloace bine gândite, nu le transformă în asistați sociali incompetenți.

În Japonia, suporterii își strâng după meci mizeria atuncată pe jos

fotbl suporteri

Nu toți suporterii fotbalului se comportă ca niște primate involuate. În loc să se înjure sau să bată între ei, contribuie la curățenia arenei și-i ajută pe oamenii de serviciu să strângă gunoiul. Atenția sporită acordată curățeniei este o trăsătură culturală de bază a japonezilor.

Asta e mâncarea servită pacienților în spitalele japoneze

spital mancare

Dacă la noi îți este teamă să te și uiți spre clinicile de stat, pentru că sigur te alegi cu vreo bacterie, iar de mâncarea jalnică nici nu mai vorbim, în Japonia, ai parte de un meniu variat și sănătos. O mamă care tocmai a născut ne arată tuturor cum își tratează japonezii pacienții în spitale. Iată cu ce a fost servită după ce a adus pe lume un copil.

În Japonia, până și canalele înseamnă artă

canale japonia

Dacă la noi în România capacele canalelor se fură pentru a le vinde la fier vechi, în Japonia, acestea sunt decorate pentru a înfrumuseța orașul. Moivele florale care apar pe capacele de canal sunt artă pură.

Cât de lin și de rapid merg trenurile japoneze

tren japonia

În Japonia, există unele dintre cele mai rapide trenuri din lume, dar viteza amețitoare nu e resimțită de pasageri nici la nivelul unei monede, care rămâne în echilibru perfect, în timp ce trenul se deplasează cu câteva sute de kilometri pe oră. ]]

În Japonia, sunt toți pentru unul și unul pentru toți

tren japonia

În imaginea de mai jos, poți vedea cum pasagerii unui tren au ieșit din el pentru a ajuta o femeie care și-a prins piciorul între vagon și peron. Oamenii, bărbații și femei deopotrivă, au împins trenul pentru a salva o persoană. Nu a înjurat nimeni că întârzie la serviciu sau la distracție, nu s-a făcut nimeni că nu vede acea persoană neajutorată și nici nu a luat-o la întrebări că de ce nu a fost atentă.

Un alt motiv pentru care să iubești Japonia

metrou japonia

Imaginea de mai jos care arată cât de ordonați sunt cetățenii când urcă o simplă scară (probabil la metrou), demonstrează că viața ta ar fi mai frumoasă dacă toți oamenii din jurul tău ar fi mai responsabili. Sigur, unora li se va părea amuzant și-i va considera pe acești oameni o turmă obedientă, dar nu te poți aștepta la altceva, din partea unei societăți unde oamenii nici pe stradă nu știu să meargă.

În Japonia, doar tu îți alegi confortul când mergi cu trenul

scaun tren japonia

În GIF-ul de mai jos descoperim cum japonezii s-au gândit că ar fi mai bine pentru pasageri dacă și-ar putea alege singuri cum să stea în tren. Scaunele se pot roti, așa că nu ești obligat să ai în fața ta un needucat care sparge semințe tot drumul sau, dacă ești femeie, să suporți cum se holbează toți obsedații la tine cu priviri hulpave, de parcă ai fi un ciolan de miel, nu o persoană.

[readmore]

În Japonia, mâncarea e la fel de apetisantă ca în reclame

starbucks japonia

Dacă te-ai plâns vreodată că mâncarea sau băutura pe care o comanzi nu arată la fel ca în reclame, în Japonia scapi de această frustrare. Acolo, clienții chiar sunt respectați. Japonezii nu sunt deloc zgârciți cu mâncarea și ceea ce vezi în poze, primești și pe masă.