19 iul. 2018 | 11:02

Huawei lansează încă un telefon ieftin și cu patru camere

ACTUALITATE
Huawei lansează încă un telefon ieftin și cu patru camere

Un altfel de Huawei P20 Lite, Nova 3i a fost subiectul mai multor speculații în ultimele luni, dar acum a avut parte de o lansare oficială.

Huawei Nova 3i nu și-a propus în nici un moment să fie revoluționar. Din primul moment, a fost promovat ca o versiune de P20 Lite cu mici variații pe partea de design. Cea mai importantă dintre ele a constat într-o diagonală un pic mai mare. Ca referință, există pe piață și un smartphone Huawei Nova 3, dar noul 3i are mai multe în comun cu P20 Lite, decât cu modelul precedent din aceeași familie.

Huawei Nova 3i a fost dezvăluit inițial în Filipine. Telefonul ascunde la interior o cantitate de memorie RAM egală cu 4G. Pe partea din spate, are două camere de 16 și 2 megapixeli. Selfie-urile imortalizate cu acest aparat ar trebui să arate spectaculos datorită combinației dintre o cameră de 24 de megapixeli și o a doua cameră de 2 megapixeli.

Ca o premieră interesantă. Huawei Nova 3i este primul telefon ce utilizează un SoC HiSilicon Kirin 710 construit cu un proces de fabricație de 12 nanometri. Acesta este un octa-core cu patru nuclee Cortex A-73 tactate la 2,2 GHz și alte patru la 1,7GHz de tip Cortex-A53. Panoul are o diagonala foarte generoasă de 6,3 inci cu o rezoluție nativă FullHD+ și un raport de aspect de 19:9.

Momentan, se pare că va ajunge în magazine cu numele de cod INE-LX2 și nu pare să mai fie disponibil în alte iterații. Astfel, va include 128GB de spațiu ce pot fi extinși printr-un slot de microSD de 256GB. Sistemul de operare preinstalat este Android 8.1 Oreo mascat de interfața proprietară EMUI 8.1 a celor de la Huawei.

Nu vor lipsi particularitățile de inteligență artificială și funcția GPU Turbo Mode pentru gaming. Acumulatorul are 3340 mAh și se încarcă prin microUSB.

În funcție de preferințele de culoare, îți poți cumpăra un Huawei Nova 3i pe negru, alb și Iris Purple (mov). Prețul de achiziție este de aproximativ 260 de euro.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele