Huawei are un telefon ieftin și bun, ca să nu dai banii pe P20 Pro

Huawei are un telefon ieftin și bun, ca să nu dai banii pe P20 Pro
06:00 04.07.2018

Honor 10 GT este cel mai recent smartphone al celor de la Huawei și unul care s-ar putea să-ți surâdă, dacă ești suficient de norocos încât să pui mâna pe el.

Sub brandul independent Honor, Huawei a lansat o serie stufoasă de aparate în ultimii ani. Cele mai multe dintre ele au fost dedicate segmentelor mainstream și entry-level, dar recent anunțatul Honor 10 GT joacă în altă ligă.

Prima iterație de Honor 10 a fost anunțată în luna mai a acestui an. Respectivul terminal a fost disponibil în toate colțurile mapamondului cu o configurație hardware competitivă. Cu toate acestea, cineva a considerat că există loc de mai bine, chiar dacă designul exterior a rămas neschimbat.

Comparativ cu Honor 10, noul Honor 10 GT are 8GB RAM și va ajunge în magazine începând cu data de 24 iulie. Față de versiunea standard, mai are avantajul că include tehnologiile proprietare Night Mode și GPU Turbo pentru situațiile în care ai nevoie de o performanță sporită. În rest, vorbim de același terminal cu o diagonala de 5,84 inci și un raport de aspect de 18:9.

Partea de procesare a noului aparat este asigurată de un Kirin 970 cu aceleași funcții bazate pe inteligență artificială pe care le găsești la Huawei P20. Are două camere principale pe spate, dintre care una este pentru capturi monocrom.

Comparativ cu tentativele anterioare de sporire artificială a performanței,  mecanismul din spatele GPU Turbo crește performanța cu 60% într-un mod dinamic, dar reușește scăderea consumului de energie cu 30%. Pentru ca imaginile de noapte spectaculoase generate de Honor 10 GT să fie apropiate de cele pe care le imortalizezi cu un Huawei P20 sau P20 Pro, micuțul profită de chipsetul grafic Mali-G72 MP12.

[readmore]

Pentru că Honor 10 GT include o serie stufoasă de artificii software și algoritmi ce depind de rețele neurale, este important de reținut că momentan se află în beta, dar ar trebui să ajungă la majoritatea smartphone-urilor recente de la Honor începând cu 15 iulie. Prețul de achiziție nu este momentan cunoscut, dar având în vedere că versiunea cu 6GB RAM costă 340 de euro, nu ar trebui să fie mult mai scump.

Huawei Honor 10 gt