Hackerii au furat în 2017 echivalentul PIB-ului României

Hackerii au furat în 2017 echivalentul PIB-ului României
13:22 29.01.2018

Hackerii au avut destul de multă treabă anul trecut, astfel că au reușit să fure o sumă aproape echivalentă cu produsul intern brut al României.

Un raport întocmit de compania Symantec, care activează în domeniul securității cibernetice, arată amploarea atacurilor lansate de hackeri în 2017. Aproape un miliard de oameni au fost păgubiți în doar 20 de țări de pe mapamond, iar banii furați însumează aproximativ PIB-ul României din anii trecuți.

Raportul arată că victimele atacurilor cibernetice sunt, de cele mai multe ori, utilizatori care folosesc mai mult de un sigur dispozitiv și care nu sunt neapărat cunoscători în ceea ce privește securitatea. Multe victime folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi sau chiar își împărtășesc parolele conturilor cu alții.

În total, hackerii au reușit să fure 172 de miliarde de dolari în 2017, păgubind astfel 978 de milioane de utilizatori din 20 de țări, asta doar anul trecut. În comparație, România a avut un PIB de 177,5 miliarde de dolari în 2015 și de 186,7 miliarde de dolari în 2016.

39% dintre victimele breșelor de securitate au încredere în propriile abilități de a-și securiza datele, iar 33% consideră că riscul de pierdere a datelor este destul de mic. Doar în Statele Unite au fost 143 de milioane de victime ale hackerilor. În total, aceștia au pierdut aproximativ 19,4 miliarde de dolari. De asemenea, victimele au pierdut, în medie, aproximativ 20 de ore pentru a se ocupa de eventualele repercursiuni.

Raportul Norton Cyber Security Insight arată că nu contează ce tip de autentificare a folosit victima, fie că vorbim de o simplă parolă, de recunoaștere facială sau de autentificare în doi pași.

Respondenții nu sunt siguri nici ce tratament merită să primească atacatorii de pe internet. Aproximativ un sfert din cei chestionați sunt de părere că furtul de informații online nu e la fel de grav ca furtul de bunuri în viața reală. De asemenea, 41% dintre respondenți cred că e în regulă să comiți fapte imorale, cum ar fi să îi citești altcuiva mailul.

Sondajul a fost făcut pe 21.549 de indivizi care au cel puțin 18 ani și care locuiesc într-una din cele 2o de țări vizate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI