GTA VI primește o dată de lansare ”oficială”, dar nu te va bucura

GTA VI primește o dată de lansare ”oficială”, dar nu te va bucura
08:10 13.03.2018

Se discută deja de câțiva ani de o posibilă lansarea de GTA VI, dar următorul joc din seria Grand Theft Auto va mai întârzia un timp. 

Se împlinesc cinci ani în curând de la lansarea Grand Theft Auto V. Clasificat ca fiind cel mai profitabil joc din toate timpurile, titlul celor de la RockStar Games continuă să fie relevant în piață datorită valului de actualizări lansate la intervale regulate de timp. Ajută și faptul că are o componentă online foarte bine pusă la punct.

Cu toate acestea, fanii seriei așteaptă cu interes să pună mâna pe GTA VI. Publisherul Rockstar s-a ferit să facă vreo afirmație pe marginea respectivului subiect, dar câteva informații din surse aproape de companie au început să circule pe internet. Dacă se confirmă, este foarte puțin probabil să te încânte.

Conform celor de la The Comic Book, Grand Theft Auto 6 ar trebui să se lanseze cândva în 2021 – 2022. Informația a fost publicată inițial pe canalul de YouTube The Know. Deși data respectivă pare foarte îndepărtată, este de reținut că, în trecut, tot aproximativ cinci ani a durat realizarea unui nou Grand Theft Auto.

În perioada de dezvoltare, aceeași sursă a atras atenția asupra faptului că jocul este intitulat Project Americas. Abia în momentul în care se va apropia de lansare și va ajunge online un trailer, va fi redenumit în Grand Theft Auto 6. Acțiunea viitorului joc se va petrece în egală măsură în Statele Unite ale Americii și America de Sud. În funcție de misiunea pe care încearcă să o efectueze, un jucător va zbura dintr-o parte în alta între cele două regiuni de pe mapamond. Bătrânul Vice City ar putea, de asemenea, să întruchipeze un rol important in-game.

Având în vedere lansarea titlului de peste 3-4 ani, va fi interesant de văzut ce platforme vor fi suportate la momentul respectiv, dacă nu cumva va fi vorba de console noi.

loading...